Cafeaua, la mare căutare în Europa! Importuri masive de miliarde de euro într-un singur an
Cafeaua este la mare căutare în toată Europa, dar mai ales în Uniunea Europeană. Într-un singur an s-au realizat importuri masive, de miliarde de euro. Totul a devenit oficial. Doar România a importat aproape 15 mii de tone de cafea.
Europenii sunt mari băutori de cafea. Doar în 2018, Uniunea Europeană a importat peste trei milioane de tone de cafea, cu 12% mai mult decât în 2008, iar valoarea totală a importurilor a fost de 7,8 miliarde euro, arată datele publicate marţi de Eurostat, cu ocazia Zilei internaţionale a Cafelei.
Anul trecut, cea mai mare cantitate de cafea importată din ţările din afara UE a venit din Brazilia (901.000 tone exportate spre UE, sau 29% din total) şi Vietnam (770.000 tone, 25%). Ele sunt urmate de Honduras (228.000 tone, 7%), Columbia (173.000 tone, 6%), Uganda (161.000 tone, 5%), India (157.000 tone, 5%), Peru (127.000 tone, 4%) şi Etiopia (87.000 tone, 3%).
Ţările membre UE cu cele mai mari importuri de cafea în 2018 au fost Germania (1,1 milioane tone sau 36% din totalul importurilor EU), Italia (587.000 tone, 19%), Belgia (277.000 tone, 9%), Spania (260.000 tone, 8%), Franţa (220.000 tone, 7%) şi Marea Britanie (193.000 tone, 6%).
În 2018, peste 1,8 milioane de tone de cafea au fost produse în UE, cu 3% mai puţin decât în 2008. Valoarea producţiei de cafea a blocului comunitar a fost de 10,5 miliarde euro, echivalentul a aproximativ 3,4 kilograme pe cap de locuitor, în 2018.
În rândul statelor membre UE, Germania a produs anul trecut cea mai mare cantitate de cafea prăjită (551.000 tone, sau 31% din totalul producţiei UE), urmată de Italia (414.000 tone, 23%), Franţa (139.000 tone, 8%), Spania şi Olanda (fiecare cu 138.000 tone, 8%) şi Suedia (91.000 tone, 5%).
În 2018, aceste şase state membre UE au produs 83% din totalul producţiei UE de cafea prăjită.
Anul trecut, România a produs 14.348 tone de cafea prăjită.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





