Proteste reluate de profesori, după mai bine de o lună

Luni dimineață, câteva zeci de profesori din învățământul preuniversitar s-au adunat din nou în fața Ministerului Educației și Cercetării. Manifestările continuă seria acțiunilor începute în urmă cu patru săptămâni, după ce Legea 141/2025, supranumită „Legea Bolojan”, a intrat în vigoare.

Protestatarii consideră că măsurile impuse afectează grav activitatea școlară și calitatea actului educațional. Printre cele mai contestate se numără creșterea normei didactice, reducerea burselor și modificările privind plata cu ora.

Potrivit organizatorilor, legea prevede majorarea cu cel puțin două ore a normei săptămânale pentru cadrele didactice. În plus, sunt vizate tăierea burselor de reziliență și excelență, diminuarea numărului de burse de merit și reducerea fondurilor alocate studenților.

Totodată, școlile cu sub 500 de elevi riscă să fie comasate, ceea ce ar duce la clase mai aglomerate și la pierderea unor posturi. Sindicaliștii atrag atenția că aceste schimbări creează presiune suplimentară asupra profesorilor și elevilor.

În fața ministerului, participanții au venit cu pancarte, steaguri și vuvuzele pentru a-și face auzite revendicările. Mesaje precum „Educația e un drept, nu statistică!”, „Fiecare copil are nevoie de atenție, nu de înghesuială!” sau „Ne-am săturat să suferim noi pentru greșelile voastre!” au fost afișate în timpul protestului.

cadre didactice, proteste 25.08
SURSA FOTO: Facebook/Federatia Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”

Critici directe ale profesorilor la adresa conducerii ministerului

Protestatarii cer în mod explicit demisia ministrului Educației, Daniel David. O profesoară prezentă la manifestație a transmis un mesaj dur:

„Domnule ministru, vă invităm să stați în banca aceea așezată în plus în fiecare din clasele din această țară să stați câteva zile, că probabil atunci veți învăța legile democrației și mai ales cum se aplică aceste legi.

Domnule ministru, vă mai invităm și să fiți profesor pentru o zi în clasele acelea supraaglomerate cu 34 de elevi, unde cu siguranță vom găsi și copii cu CES care nu beneficiază de profesori de sprijin și să predați lecția democrației și a demnității din manualul realității învățământului românesc.

Nu meritați, domnule ministru, să mai fiți în fruntea acestui minister!”, au spus aceștia.

După acest discurs, participanții au scandat în repetate rânduri „Demisia!”, cerând schimbarea conducerii instituției. Sindicaliștii susțin că lipsa de dialog și de soluții concrete din partea autorităților a amplificat tensiunile. Potrivit acestora, modificările legislative nu țin cont de realitățile din teren și de nevoile reale ale profesorilor și elevilor.

Calendarul acțiunilor de protest

Reprezentanții sindicatelor au anunțat că acțiunile vor continua zilnic până la debutul anului școlar. Pentru data de 8 septembrie, zi în care ar trebui să înceapă cursurile, este planificat un miting și un marș de amploare. Traseul anunțat include Piața Victoriei și Palatul Cotroceni, iar intervalul orar stabilit este 11.00 – 16.00.

Sindicaliștii îndeamnă cadrele didactice să nu participe la festivitățile de deschidere a anului școlar 2025-2026. Într-un mesaj transmis public, aceștia au explicat:

„Nu putem să participăm la festivități golite de conținut și să aplaudăm discursuri ipocrite și demagogice”.

Astfel, debutul noului an școlar riscă să fie marcat de absența profesorilor, ceea ce ar putea genera un impact major asupra activităților planificate. Federațiile atrag atenția că, fără un dialog real și soluții rapide, tensiunile din educație se pot accentua.