Cadastru pentru proprietarii de teren sau casă la țară. Statul le oferă gratuitate. Actele necesare la dosar

Cadastru pentru proprietarii de teren sau casă la țară. Statul le oferă gratuitate. Actele necesare la dosar

SURSA FOTO: Dreamstime - Casă, teren, lucrări de cadastru

Publicat de Bogdan Ungureanu la 31 decembrie 2025, 07:00

Procesul de înregistrare sistematică derulat de ANCPI le oferă proprietarilor din mediul rural posibilitatea de a-și înscrie gratuit terenurile și construcțiile în cadastru și cartea funciară. Proiectul finanțat din fonduri europene asigură măsurători gratuite și garantează securitatea juridică a proprietăților. Mulți cetățeni nu știu însă ce acte sunt necesare și care sunt pașii de urmat. Iată mai jos câteva informații foarte utile.

Înregistrarea gratuită a proprietăților din mediu rural. Sunt măsurate și înscrise fără costuri în sistemul integrat de cadastru și carte funciară

Mulți proprietari din mediul rural se confruntă cu incertitudini atunci când vine vorba despre înregistrarea oficială în cartea funciară a terenurilor și construcțiilor pe care le dețin. Lipsa informațiilor clare privind actele necesare și etapele procedurii îi face pe mulți să amâne demersurile, deși statul derulează, în prezent, un amplu program de înregistrare gratuită a proprietăților.

Răspunsurile la cele mai frecvente întrebări vin prin procesul de înregistrare sistematică, în cadrul căruia imobilele sunt măsurate și înscrise fără costuri în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, pe baza documentelor existente.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) derulează Faza a II-a a Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”.

Proiectul este cofinanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF) 2021–2027 și continuă investițiile începute prin Programul Operațional Regional 2014–2020. Obiectivul este ambițios: înregistrarea gratuită a proprietăților din 660 de comune, ce însumează peste 5,7 milioane de hectare (vezi aici detalii mai multe).

Ce acte trebuie să pregătească proprietarii la dosar pentru cadastru?

Pentru a participa la procesul de înregistrare sistematică, proprietarii trebuie să aibă la îndemână câteva documente esențiale. În primul rând, sunt necesare actele care atestă dreptul de proprietate asupra terenului și, după caz, asupra construcțiilor.

Pot fi prezentate diverse tipuri de documente juridice, precum contracte de vânzare-cumpărare, donație, întreținere, schimb sau rentă viageră, titluri de proprietate emise de comisiile județene, certificate de moștenitor, hotărâri judecătorești ori acte de partaj voluntar.

Acestea trebuie depuse în copie legalizată, iar în localitățile unde nu există notar public, legalizarea se face de către secretarul primăriei. De asemenea, sunt necesare copii ale actelor de identitate și, unde este cazul, ale actelor de stare civilă.

Legea permite înscrierea gratuită chiar și a construcțiilor pentru care nu există acte, pe baza constatării situației reale din teren în timpul măsurătorilor.

În situațiile în care nu a fost emis încă titlul de proprietate, dar există un proces-verbal de punere în posesie, dreptul de proprietate este înscris provizoriu, urmând ca intabularea definitivă să se facă ulterior, fără o nouă documentație cadastrală.

60 de zile pentru a cere rectificarea unor eventuale neconcordanțe

Un moment esențial pentru proprietari este etapa de afișare a documentelor tehnice ale cadastrului. După efectuarea măsurătorilor și identificarea proprietarilor sau posesorilor, aceste documente sunt afișate la sediul primăriei sau într-un alt loc stabilit de primar, timp de 60 de zile.

În acest interval, proprietarii trebuie să verifice datele privind suprafața, amplasamentul, limitele și titularii drepturilor. Eventualele neconcordanțe pot fi corectate prin depunerea unei cereri de rectificare.

Prin înregistrarea sistematică, proprietățile sunt înscrise oficial în cartea funciară, ceea ce asigură protecția dreptului de proprietate și siguranța circuitului juridic civil.

În plus, pentru imobilele incluse în acest proces, este asigurată gratuit și dezbaterea succesiunii, costurile certificatelor de moștenitor fiind suportate de ANCPI, în anumite condiții. Astfel, proprietatea capătă securitate juridică, într-un demers transparent și fără costuri pentru cetățeni.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.