BVB închide pe verde ședința de luni. Care au fost cele mai tranzacționate acțiuni

BVB închide pe verde ședința de luni. Care au fost cele mai tranzacționate acțiuni
Publicat de Valentina Drăgoi la 7 septembrie 2020, 21:50

Bursa de valori închide în forță prima ședință a acestei săptămâni. Potrivit ultimelor date publicate, BVB a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de luni. În ceea ce privește valoare totală a tranzacţiilor, aceasta a fost de 30,066 milioane de lei (6,192 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a apreciat și el cu 0,79%, până la valoarea de 9.064,65 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un avans de 0,78%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus cu 0,61%.

Același lucru s-a întâmplat și cu indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, care a consemnat o apreciere de 0,67%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a crescut cu 0,27%.

Indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o depreciere de 0,17%, informează agerpres.

Cele mai tranzacționate acțiuni

În ceea ce privește tranzacțiile, Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Banca Transilvania au generat tranzacţii în valoare de 15,23 milioane de lei, urmate de Romgaz, cu 3,44 milioane de lei, şi OMV Petrom – cu 2,23 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Altur, în creştere cu 3,45%, Ropharma (+2,61%) şi Banca Transilvania (+2,61%).

De cealaltă parte, potrivit BVB, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile VES (-13,53%), Electroargeş (-3,16%) şi Electromagnetica (-2,27%).

Ședința de vineri, închisă în scădere

Spre deosebire de săptămâna trecută, lucrurile s-au schimbat. Vineri, Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa, cu o valoare totală a tranzacţiilor de 44,14 milioane de lei (9,1 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,68%, până la valoarea de 8.993,80 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un declin de 0,99%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 0,55%.

De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o depreciere de 0,61%, un declin similar fiind înregistrat şi de BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi.
Indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o apreciere de 0,24%.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Banca Transilvania au generat tranzacţii în valoare de 15,89 milioane de lei, urmate de BRD – Groupe Societe Generale, cu 3,68 milioane de lei, şi Romgaz – cu 2,4 milioane de lei.

Totodată, cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Dafora, în creştere cu 10,45%, Sphera Franchise Group (+3,64%) şi Mecanica Ceahlău (3,1%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Electroputere (-9,52%), Turism Felix (-8,84%) şi Şantierul Naval Orşova (-8,33%), potrivit Agerpres.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.