BVB deschide pe verde ședința de miercuri. Care sunt cele mai valoroase acțiuni

BVB deschide pe verde ședința de miercuri. Care sunt cele mai valoroase acțiuni
Publicat de Valentina Drăgoi la 22 iulie 2020, 11:19
Din cuprinsul articolului

Bursa de Valori de la București își continuă ascensiunea pentru a treia zi consecutiv în această săptămână. Potrivit ultimelor date, BVB a deschis pe verde ședința de miercuri, iar rulajul se cifra la 886.141 de lei (183.022 euro), după o jumătate de oră de la debutul tranzacţiilor.

În ceea ce privește indicii principali, aceștia au înregistrat creșteri semnificative.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, înregistra o apreciere de 0,15%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în creştere cu 0,14%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, era pe plus cu 0,09%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a apreciat cu 0,05%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra o scădere de 0,13%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, se deprecia cu 0,13%.

Cele mai valoroase acțiuni

În ceea ce privește valoarea acțiunilor, potrivit datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Bittnet Systems (+1,7%), Teraplast (+1,32%) şi SIF Transilvania (+118%).

De cealaltă parte, în scădere erau acţiunile Rompetrol Rafinare (-5%), Rompetrol Well Services (-0,56%) şi Grupul Energetic Electrica (-0,46%).

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.