BVB a închis în scădere pe majoritatea indicilor ultima şedinţă a săptămânii. Tranzacţiile au urcat la peste 35 milioane de lei
Bursa de Valori de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de vineri, 24 iulie, indicele principal BET depreciindu-se până la 8.551 de puncte. Volumului total al tranzacţiilor a crescut uşor faţă de ziua precedentă şi a ajuns la 35,217 milioane de lei.
Bursa de la Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor a urcat la 35,217 milioane de lei (7,285 milioane de euro), de la 30 de milioane de lei (6,09 milioane de euro) în ziua precedentă.
Conform datelor centralizate, indicele principal BET s-a depreciat cu 0,24%, la 8.551,29 puncte.
BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 0,23%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a diminuat cu 0,26%.
De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o depreciere de 0,40%, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a coborât cu 0,79% iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe plus cu 0,24%.
Titlurile Banca Transilvania, Fondul Proprietatea şi Electrica, cele mai mari tranzacţii
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Banca Transilvania au generat tranzacţii în valoare de 9,307 milioane de lei, urmate de titlurile Fondul Proprietatea, cu 6,762 milioane de lei, şi de cele ale Electrica, cu 3,876 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră, în creştere cu 7,69%, Prefab (+3,13%) şi SIF Banat Crişana (+2,7%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Armătura (-12,7%), Impact Developer&Contractor (-5,73%) şi Ropharma (-3,23%), potrivit Agerpres.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




