BVB a închis în creştere ședința de marți. Anunțul Bursei de Valori București
Bursa de Valori București a anunțat, marți, la finalul ședinței de tranzacționare de pe 1 septembrie, că a închis în creștere pe majoritatea indicilor bursieri cu o valoare totală a tranzacțiilor de peste 16 milioane de euro.
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de marţi, cu o valoare totală a tranzacţiilor de 78,16 milioane de lei (16,15 milioane de euro).
La finalul şedinţei de tranzacţionare de marţi, indicele principal BET s-a apreciat cu 0,14%, până la valoarea de 9.009,43 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a crescut cu 0,12%, o apreciere similară fiind consemnată şi de indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri.
De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o depreciere de 0,06%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a coborât cu 0,24%.
Indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o scădere de 0,03%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Banca Transilvania au generat tranzacţii în valoare de 28,91 milioane de lei, urmate de OMV Petrom, cu 14,39 milioane de lei, şi SIF Transilvania – cu 11,229 milioane de lei. Totodată, cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră, în creştere cu 14,88%, Şantierul Naval Orşova (+12%) şi Prefab (+8,16%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Socep (-10,84%), Condmag (-5,88%) şi Zentiva (-5,19%).
Pierderi masive pe bursă la început de an
Fondul Proprietatea a înregistrat o pierdere de peste 848 de milioane de lei în prima parte a anului 2020, ca urmare a impactului negativ al pandemiei de COVID-19 asupra activității economice și piețelor financiare globale, conform unui raport al companiei, transmis de Bursa de Valori București, informează Agerpres.
Mai exact, Fondul Proprietatea (FP) a raportat o pierdere de 848,6 milioane de lei. Comparativ, în aceeași perioadă a anului trecut, FP raporta un profit de 1,68 miliarde de lei.
„Pierderile nete nerealizate din evaluarea participaţiilor la valoare justă prin profit sau pierdere pentru perioada de şase luni încheiată la 30 iunie 2020 au fost generate de modificările negative ale valorilor juste ale participaţiilor Fondului ca urmare a impactului negativ al pandemiei de COVID-19 asupra activităţii economice şi asupra pieţelor financiare globale”, se arată în raport.
Cele mai importante scăderi au fost înregistrate de participaţiile în OMV Petrom SA (pierdere netă nerealizată de 696.616.414 lei), în societăţile din grupul E-Distribuţie (în total o pierdere netă nerealizată de 639.300.000 lei), în CN Aeroporturi Bucureşti SA (pierdere netă nerealizată de 287.100.000 lei) şi în Hidroelectrica SA (pierdere netă nerealizată de 179.000.000 lei)”, conform raportului FP.
FP a raportat pentru primul semestru venituri brute din dividende în valoare de 1,15 miliarde de lei, venituri din dobânzi în sumă de 6,4 milioane de lei şi alte venituri nete în valoare de 4,3 milioane de lei. Compania a înregistrat o pierdere netă din diferenţe de curs valutar de 422.309 de lei. Cheltuielile operaţionale au urcat la 39,1 milioane de lei, faţă de 38,1 milioane de lei în primul semestru din 2019.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




