Rulajul total al pieţei a depăşit 9,6 milioane de euro (42,53 milioane de lei), din care tranzacţiile cu acţiuni au totalizat 8,87 milioane de euro (39,31 milioane lei), iar tranzacţiile cu certificate au însumat 688.945 euro (3,05 milioane lei). 

Cele mai mari rulaje au fost înregistrate cu acţiunile Romgaz – 8,33 milioane lei, Banca Transilvania – 6,49 milioane lei, BRD – 6,42 milioane lei. 

Indicele BET-FI al SIF-urilor a scăzut vineri cu 1,35%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 1,10%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a pierdut 1,56%. Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 1,01% în ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii.

AGERPRES