Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi
Publicat de Valentin Gros la 29 martie 2016, 19:38

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de marţi, iar indicele BET, care arată evoluţia celor mai tranzacţionate 10 companii de pe piaţa reglementată, a consemnat o depreciere de 0,60%.

Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 34,93 de milioane de lei (circa 7,82 milioane euro), din care schimburile cu acţiuni au totalizat 33,80 milioane de lei (7,57 milioane de euro). 

Cele mai importante tranzacţii au fost efectuate cu acţiunile Banca Transilvania (8,30 milioane lei), Electrica (6,09 milioane de lei) şi Fondul Proprietatea (4,20 milioane de lei). 

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a depreciat cu 0,56%, BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,92%, iar indicele BET-FI al SIF-urilor a pierdut 1,01%. 

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, care reflectă evoluţia preţurilor celor mai tranzacţionate 25 de companii de pe Piaţa Reglementată a BVB, inclusiv societăţile de investiţii financiare (SIF-uri), a scăzut cu 0,76%. 

AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.