‘Sistemul bancar din România este unul solid şi este unul dintre puţinele sisteme bancare din Europa în care băncile nu au beneficiat de ajutoare de stat. Atacurile la adresa băncilor sunt total nejustificate atât timp cât ele au la bază mai mult sentimente decât idei. Cred că trebuie să ne aşezăm la masă să găsim o soluţie de convieţuire. Nu este doar o criză a instituţiilor de stat, ci a întregii societăţii româneşti. Toată lumea are impresia că în spatele băncilor se întâmplă tot felul de miracole, dar nu este aşa. Cred că salvarea ţării nu trebuie să facă obiectul disputelor’, a precizat Burduja.

Acesta a adăugat că orice funcţionar public se poate califica din punct de vedere al băncii pentru a fi creditat, iar băncile sunt deschise pentru reeşalonarea datoriilor acumulate în urma unui credit greu de plătit.

‘Orice funcţionar public se califică din punct de vedere al băncii pentru a fi creditat. Ceea ce am vrut noi să facem pentru uşurarea poverii unui credit, a fost să discutăm cu mai multe instituţii ale statului pentru a dezvolta zone imobiliare accesibile individului. Din păcate, nu am reuşit să avem niciodată o discuţie finalizată la nivel înalt (…) Din punct de vedere al băncilor, noi suntem dispuşi să vorbim despre o reeşalonare pe termen lung a unui credit. Mai cred că rolul statului este un rol major şi trebuie să rămână un rol major. E important să păstrăm în sistemul public oamenii care sunt adevărat valoroşi. Este un punct destul de critic în care se găseşte sistemul de stat’, a subliniat oficialul Raiffeisen Bank.

La rândul său, Ion Albu, vicepreşedintele Confederaţiei ‘Meridian’, a susţinut ideea că actualul Guvern nu ar fi capabil să compenseze reducerea salarială de 25% prin acoperirea unei părţi din creditul contractat de către un salariat bugetar aflat în imposibilitatea de a achita ratele lunare.

‘Ne ducem spre bănci cu jalba în proţap. Le spunem că nu mai avem cum să plătim un credit şi trebuie să găsim o alternativă. Întrebarea este dacă Guvernul este capabil să garanteze acea reducere salarială în cazul creditelor pe care românii nu le mai pot plăti. Sistemul bancar poate oferi nişte soluţii. Nu cred în revenirea salarială anterioară. Guvernul nu cred că are un calcul precis în privinţa numărului de angajaţi pe care se poate baza în viitor’, a precizat Albu.
SURSA: Agerpres