Bulgaria a terminat de rambursat datoriile din perioada comunistă

Bulgaria a terminat de rambursat datoriile din perioada comunistă
Publicat de Alexandru Urzică la 15 ianuarie 2015, 14:51

Bulgaria a terminat joi de rambursat datoria contractată în perioada comunistă şi care la căderea Cortinei de fier se ridica la peste 10,3 miliarde de dolari, a anunţat joi Ministerul bulgar de Finanţe, transmite AFP.

Potrivit unui comunicat de presă, Sofia a rambursat joi ultima tranşă de obligaţiuni în valoare de 1,13 miliarde de dolari, în ultima zi înainte de scadenţă.

'Ţara a terminat de rambursat datoria din perioada comunistă', a comentat economistul Krassen Stantchev.

Aceste obligaţiuni au fost emise în 2002 în cadrul unei ample proceduri de restructurare a datoriei comuniste către Clubul de la Londra, care regrupează un grup de bănci comerciale creditoare.

La căderea regimului comunist, în 1989, Bulgaria s-a declarat în incapacitate de plată a datoriei sale externe de 10,3 miliarde de dolari. O parte din datoriile Bulgariei a fost anulată la începutul anilor 1990 de statele creditoare membre ale Clubului de la Paris iar cea faţă de Clubul de la Londra a fost restructurată în mai multe etape.

Odată cu rambursarea efectuată joi, datoria externă a Bulgariei a ajuns la 10,5 miliarde de euro, respectiv 24,8% din PIB, unul din cele mai scăzute nivele din Uniunea Europeană. Cea mai săracă ţară membră a UE, Bulgaria a instaurat din 1997 un Consiliul monetar, prin care moneda naţională este legată de euro, ceea ce contribuie la menţinerea datoriei externe la un nivel relativ scăzut.

SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.