Bugetul MAI suplimentat cu un milion lei din cauza gerului

Bugetul MAI suplimentat cu un milion lei din cauza gerului
Publicat de CAPITAL la 1 februarie 2012, 16:22

Ministerului Administrației și Internelor primeşte mai mulţi bani pentru a face față situațiilor de urgență în condiţiile prelungirii codului portocaliu de ger.

Executivul a decis, în şedinţa de miercuri, suplimentarea bugetului Ministerului de Interne cu un milion de lei din Fondul de Rezervă al Guvernului, pentru asigurarea combustibilului necesar intervenţiilor în perioada următoare pentru structurile din subordine, precum Jandarmerie, IGSU, Poliţie, Poliţie de Frontieră, în contextul în care se va menţine şi joi codul portocaliu de ger.
 
”Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a făcut o informare în Guvern privind evoluţia fenomenelor meteorologice. Astfel, ministrul Borbely a anunţat că, potrivit informaţiilor ANM, se va menţine şi mâine (n.r joi) codul portocaliu pentru ger, iar mâine se va emite cod galben pentru fenomene meteorologice periculoase (vânt, ninsoare viscolită). Avertizarea va fi valabilă, cel mai probabil, începând de vineri la prânz. În cazul în care joi se vor înregistra precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă, va fi emisă atenţionare de polei”, precizează Guvernul, într-un comunicat de presă.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.