Conform unor drafturi de documente consultate de Reuters, cele trei ţări fac parte dintr-un grup care mai cuprinde Spania, Portugalia, Austria şi Malta, state în care bugetele pe 2015 riscă să încalce regulile UE.

Comisia Europeană face apel la toate aceste ţări să nu încalce regulile UE privind bugetele naţionale, dar numai proiectele de la Roma, Paris şi Bruxelles vor fi reanalizate pentru a doua oară, în martie anul viitor.

Acest lucru dă timp celor trei ţări să-şi ajusteze politica financiară înainte ca executivul UE să trebuiască să decidă să amendeze Franţa pentru ratarea ţintelor de consolidare bugetară sau să declanşeze o procedură disciplinară împotriva Italiei şi Belgiei din cauza datoriei publice.

'Comisia Europeană este de părere că draftul de buget al Franţei, aflat în prezent în curs de analiză, riscă să nu respecte prevederile Pactului pentru stabilitate şi creştere', se menţionează în draftul de document consultat de Reuters.

'Comisia va examina la începutul lui martie 2015 poziţia sa faţă de obligaţiile Franţei în conformitate cu Pactul pentru stabilitate şi creştere în lumina finalizării legii bugetului şi a prezentării aşteptate a programului de reformă structurală anunţat de autorităţi', se mai menţionează în document, care conţine formulări similare în ceea ce priveşte Italia şi Belgia.

Comisia va face publice vineri evaluările sale ale tuturor proiectelor de bugete ale statelor din zona euro, cu excepţia Greciei şi a Ciprului, care se află încă sub programe de asistenţă financiară, notează Reuters.

SURSA: Agerpres