După ce Everest Foods a intrat în insolvenţă, Burger King a cumpărat spaţiul din Piaţa Romană şi va inaugura weekndul acesta primul primul restaurant stradal.
Acesta este încadrat de locaţiile principalilor rivali – KFC si McDonald’s.
“Am profitat de oportunităţile apărute cu privire la deschiderea unui spaţiu stradal şi am ales zona Romană datorită traficului, accesibilităţii şi tradiţiei în ceea ce priveşte restaurantele de tip fast-food", a declarat Monica Eftimie, directorul de marketing al Atlantic Restaurant Systems, compania care operează restaurantele Burger King în regim de franciză.
Brandul Burger King a fost adus în România de oamenii de afaceri Eli Davidai şi Marius Nasta, prin compania Atlantic Restaurant System. Primul restaurant Burger King a fost deschis în centrul comercial Băneasa Shopping City, în 2008.