Primăria Sectorului 4 şi CJ Giurgiu vor construi un aeroport în zona de sud a Capitalei

În curând, va fi construit un aeroport în zona de sud a Capitalei. Proiectul va fi derulat de Primăria Sectorului 4 şi Consiliul Judeţean Giurgiu. Anunțul a fost făcut, miercuri, de primarul Sectorului 4 București, Daniel Băluță.

Noul aeroport va fi unul internaţional. Va fi mai mare decât cel din Braşov pentru că deserveşte un număr mai mare de judeţe, cu o populaţie mai mare. Noul aeroport trebuie să aibă atât terminale de pasageri, cât şi de cargo.

La rândul său, Rareş Hopincă este de părere că un aeroport în sudul Capitalei este esenţial pentru dezvoltarea pe termen lung a oraşului.

„Astăzi am bătut în cuie, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, cel mai nou proiect de infrastructură pe care-l vom derula în sudul Capitalei, menit să echilibreze decalajul major de dezvoltare între nordul şi sudul oraşului.

Este vorba despre construcţia unui aeroport pe care comunitatea noastră, a celor din sectorul 4, împreună cu Consiliul Judeţean Giurgiu, îl vor realiza împreună, iar această asociere în cursul săptămânii viitoare va căpăta şi forma documentelor, iar în următoarea lună vom avea posibilitatea să semnam inclusiv realizarea studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate.

Împreună cu autorităţile statului şi după studiile de specialitate vom decide unde este locul potrivit. M-ar bucura foarte mult să fie un aeroport de talia Aeroportului Otopeni.

Dacă nu reuşim să-l facem atât de mare, măcar două treimi din ceea ce înseamnă Aeroportul Otopeni”, a spus, miercuri, Daniel Băluţă, cu prilejul inaugurării Parcului Tudor Arghezi.

Daniel Băluţă
Daniel Băluţă / SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Guvernul României urmărește să dezvolte Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav

Guvernul României urmărește să dezvolte Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav. Dezvoltarea sa a fost tema unei discuţii între ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Veştea, şi comisarul european pentru Transport, Adina Vălean.

Adina Vălean a recomandat orientarea către finanţări pentru mobilitate duală civil-militară, cu obiectivul de a include aeroportul în reţeaua europeană de transport TEN-T. Adrian Veștea a prezentat deja progresele recente ale Aeroportului Internațional Braşov-Ghimbav, în special extinderea platformei de parcare aeronave având în vedere colaborarea cu baza NATO de la Cincu.

„Astăzi, am participat la o întâlnire în format hibrid Bruxelles-Bucureşti, cu doamna Adina Vălean, Comisar European pentru Transport, europarlamentarul Sigfried Mureşan şi Directorul Aeroportului Braşov-Ghimbav, Alexandru Anghel. Ne-am concentrat pe găsirea sprijinului şi oportunităţilor de finanţare pentru dezvoltarea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav (AIBG). Comisarul Adina Vălean ne-a sfătuit să ne orientăm către finanţări pentru mobilitate duală civil-militară prin programul CEF (Connecting Europe Facility), cu obiectivul de a include aeroportul în reţeaua europeană de transport TEN-T.

Sigfried Mureşan a confirmat că în Parlamentul European se discută despre alocarea de fonduri pentru mobilitate, iar Directorul Aeroportului a subliniat importanţa extinderii platformei de parcare aeronave şi colaborarea cu autorităţile locale. Am încredere că vom obţine sprijinul necesar pentru a transforma Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav într-un hub regional de conectivitate europeană”, a declarat, marți, Adrian Veştea.