Negociatorul Uniunii Europene, Michel Barnier, a revenit la Londra pentru a continua negocierile comerciale cu Regatul Unit.

Discuțiile privind viitoarele relații comerciale dintre Marea Britanie și UE par a fi încă blocate și totuși timpul se scurge. Negociatorul britanic mai crede într-un acord. David Frost a scris pe Twitter că un acord “rămâne posibil”, adăugând: “Dar pentru ca un acord să fie posibil, acesta trebuie să respecte pe deplin suveranitatea Regatului Unit”.

Negociatorul șef al Uniunii Europene, Michel Barnier, urma să plece vineri seară la Londra pentru a relua discuțiile față în față cu Regatul Unit. “Nu suntem departe de momentul “take it or leave it” (să-l luați sau să-l lăsați, n,tr.)”, a spus francezul în timpul unei întâlniri de dimineață cu statele membre ale UE, potrivit celor raportate de participanți, scrie Le Point.

Potrivit mai multor surse europene, Michel Barnier a repetat cu această ocazie linia deja avansată joi de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: astăzi este imposibil să se spună dacă un acord este încă realizabil sau nu. Semn al oboselii și îngrijorării care au crescut în statele membre, ambasadorii lor au cerut “în unanimitate” la această ședință ca executivul european să publice “fără alte întârzieri măsuri de urgență și propuneri legislative” în cazul unui “acord negativ”, adică eșecul unui acord, a explicat un diplomat european. Comisia a refuzat până acum să dezvăluie aceste documente pentru a nu le trimite un semnal negativ britanicilor.

Londra și Bruxelles-ul au la dispoziţie un timp foarte, “câteva zile”, potrivit unor surse, pentru a conveni asupra unui acord care va intra în vigoare la data de 1 ianuarie, când Regatul Unit, care în mod oficial a părăsit UE pe 31 ianuarie, va înceta definitiv să aplice standardele europene. Fără un tratat comercial la data respectivă, care să le guverneze relația, cele două părți riscă un nou șoc economic, care s-ar adăuga celui cauzat de epidemia de coronavirus.

Discuția este cu atât mai dificilă cu cât este necesar, de asemenea, să li se dea timp parlamentelor europene și britanice să ratifice un posibil acord. Parlamentul European este pregătit să dedice ultimele zile din decembrie acestui lucru, dar mai multe surse consideră că, fără un text final săptămâna viitoare, acest calendar va fi greu de menținut.

Discuțiile, care au început în martie, încă se împiedică de trei puncte: accesul pescarilor europeni la apele britanice, garanțiile solicitate britanicilor în ceea ce privește concurența și modul de soluționare a litigiilor în viitorul acord. “Aceleași divergenţe importante persistă”, a declarat, vineri, Michel Barnier într-un tweet în care îşi anunța călătoria în capitala britanică.

Francezul fusese plasat în izolare în urmă cu mai bine de o săptămână după un caz de Covid-19 apărut în echipa sa, fapt care îi obligase pe negociatori să discute doar prin videoconferință.

Înainte de a ajunge în Regatului Unit, Michel Barnier urma să se întâlnească cu miniștrii pescuitului din cele opt țări cele mai preocupate de această problemă explozivă, inclusiv Franța, Olanda și Danemarca. “Barnier se întoarce la Londra pentru că europenii nu au niciun interes să arunce prosopul cu câteva zile înainte de termen, dar asta nu schimbă nimic atât timp cât Johnson nu se mișcă”, a comentat o sursă europeană. Potrivit acesteia, “europenii au îndoieli cu privire la disponibilitatea premierului britanic Boris Johnson de a încheia un acord”.

“Probabilitatea unui acord este puternic determinată de prietenii și partenerii noștri din UE”, a răspuns Boris Johnson de la distanță, spunând că țara sa ar putea “prospera” chiar și fără un acord. Joi, secretarul de stat francez pentru Afaceri europene, Clément Beaune, le-a cerut europenilor “să fie convinși de puterea lor în această negociere”, în pofida constrângerii calendarului.

“Întotdeauna avem tendința de a (…) crede că suntem slabi, că trebuie să facem gesturi și să găsim compromisuri”, a spus el. Totuşi, “suntem o piață de opt ori mai mare decât piața britanică”, a amintit el.