Brexitul va reduce ritmul de creştere a economiei Germaniei în 2016

Brexitul va reduce ritmul de creştere a economiei Germaniei în 2016
Publicat de Bianca Dobrescu la 25 iulie 2016, 13:23

Impactul votului din 23 iunie, când alegătorii au decis ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit), va reduce probabil cu 0,1 puncte procentuale avansul economiei Germaniei în acest an, a declarat, luni, pentru Reuters, economistul Klaus Wohlrabe, de la Institutul de Cercetare Economică Ifo.

PIB-ul celei mai mari economii europene ar urma să înregistreze o creştere de 1,7% anul acesta, faţă de un avans de 1,8% estimat anterior de Ifo, a adăugat Klaus Wohlrabe. Acesta a avertizat că "deja se observă în anumite sectoare un sentiment de incertitudine cauzat de Brexit şi alte evenimente", scrie Agerpres. 

Cele patru atacuri care au avut loc săptămâna trecută în Germania ar putea înrăutăţi încrederea companiilor germane în economie în următoarele luni, a explicat Klaus Wohlrabe, care nu se aşteaptă ca turbulenţele politice din Turcia şi campania electorală din SUA să afecteze indicele climatului de afaceri în Germania. 

Încrederea companiilor germane în economie a scăzut în iulie, datele sugerând că directorii au devenit mai puţin optimişti de votul din 23 iunie. 

Luni, Institutul de Cercetare Economică Ifo a anunţat că încrederea companiilor germane în economie a scăzut la 108,3 puncte în iulie, de la 108,7 puncte în ianuarie. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un avans până la nivelul de 107,5 puncte. 

Declinul a fost cauzat şi de temerile companiilor industriale, ale căror exporturi au fost afectate de încetinirea economiilor emergente, potrivit Agerpres. 

Realizat pe baza unui sondaj în rândul a circa 7.000 de companii, indicatorul Ifo arată atât opiniile şefilor de companii faţă de condiţiile economice actuale din Germania, cât şi aşteptările lor pentru următoarele şase luni. 

Informații articol
Etichete: ,
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.