Compania aeriană Blue Air a anulat mai multe zboruri de pe aeroportul John Lennon din Liverpool, din cauza Brexit, relatează Liverpool Echo, citat de Digi24. Zborurile vizate sunt miercuri din sau spre Alicante, în Spania, și Roma, însă biletele pentru aceste destinații sunt în continuare disponibile pe site-ul Blue Air. În condițiile în care zborurile au fost anulate cu doar câteva zile înainte de data la care ar fi trebuit să decoleze, măsura a afectat numeroși pasageri. Unul dintre pasageri a spus că a primit un e-mail de la Blue Air în care era informat că zborul său spre Roma, în februarie, este anulat, însă nu a primit nicio altă explicație. Acesta avea programată o vacanță în Italia cu soția lui și cumpărase biletele drept cadou de Crăciun, însă acum a rămas fără zbor, cu banii deja plătiți pe cazare și spune că nu știe cum va ajunge la destinație.„A fost un coșmar. Hotelul nu ne mai poate returna banii și nu știu cum vom pleca. Nu sunt alte zboruri din Liverpool, iar dacă am pleca din Londra, până când am ajunge acolo, s-ar duce deja aproape tot concediul”, a povestit pasagerul. Un purtător de cuvânt al aeroportului John Lennon a declarat că „impasul în care se află Brexitul” vine cu mai multe neclarități pentru compaia aeriană. „Blue Air a operat cu succes în Liverpool, în ultimii doi ani, pe multe rute. Din păcate, impasul Brexit-ului înseamnă că această companie aeriană nu a primit lămuriri în legătură cu posibilitatea de a opera zboruri care acum sunt permise sub reglementările EU Open Skies”, a precizat purtătorul de cuvânt.

În situația în care se află Blue Air se pot găsi pe viitor mai multe companii aeriene. Acesta ar putea să nu mai opereze zboruri decât între Marea Britanie și țara lor de origine. În cazul Blue Air, compania ar putea opera zboruri doar pe rutele România-Marea Britanie, Marea Britanie-România, fără a putea zbura din Regatul Unit spre alte destinații. Blue Air va opera în continuare zboruri pe aeroportul din Liverpool și va crește numărul acestora spre București și Bacău. Pe pagina oficială de Twitter, Blue Air continuă să promoveze zboruri spre Roma, Alicante sau Milano, ceea ce a stârnit mai multe reacții furioase din partea pasagerilor.

Te-ar putea interesa și: