BREXIT Ministrul de Finanţe George Osborne: Marea Britanie este pregătită de plecare!
Ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, a declarat luni că economia britanică este gata să facă faţă turbulenţelor provocate de decizia de a părăsi Uniunea Europeană, transmite Reuters.
În prima sa declaraţie publică de după referendumul de săptămâna trecută, la care 51,9% dintre alegători au votat în favoarea Brexit-ului, George Osborne a spus că este în contact permanent cu guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, şi că există planuri de rezervă pentru a face faţă efectelor votului privind ieşirea din Uniunea Europeană.
"Suntem pregătiţi pentru neaşteptat şi suntem echipaţi pentru tot ceea ce se va întâmpla", a declarat George Osborne.
Ministrul britanic de Finanţe a adăugat că finanţele publice vor avea de suferit ca urmare a votului privind ieşirea din Uniunea Europeană, dar a subliniat că noi măsuri fiscale nu vor fi propuse până când un nou prim ministru va prelua atribuţiile, la toamnă. Anterior, premierul David Cameron a anunţat că va demisiona în urma referendumului de joi.
"Vor fi luate măsuri pentru a face faţă impactului asupra finanţelor publice, dar este rezonabil să aşteptăm până vom avea un nou prim ministru care să hotărască", a declarat ministrul britanic de Finanţe, într-o conferinţă de presă.
În ceea ce priveşte activarea articolului 50 privind ieşirea din Uniunea Europeană, George Osborne a apreciat că acest lucru ar trebui făcut doar la momentul oportun, dar că economia britanică este pregătită să facă faţă acestei decizii. AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




