Primul proiect vizează modificări ale legilor justiției. A doua angajare de răspundere va viza abrogarea prevederilor OUG 114, iar cel de-a treilea proiect prevede transportul școlar gratuit pentru elevi.

Se schimbă legile

Potrivit articolului 114 din Constituţie, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Dacă proiectele de lege nu trec prin asumarea răspunderii, Executivul este automat demis.

Reamintim că premierul Orban anunțat, la începutul ședinței de Guvernul de vineri, asumarea răspunderii în Parlament pe două pachete de legi, care cuprind prorogările din justiție, OUG 51 privind decontarea transportului elevilor, Legea plafoanelor bugetare, dar și modificări la OUG 114.

De asemenea, la finalul ședinței PNL, Turcan a cerut social democraților să nu blocheze proiectele de lege pe care Guvernul Orban intenționeză să și le asume în Parlament.

„Cerem PSD să nu obstrucționeze în Parlament procesul de asumare a răspunderii. PSD joacă la ruleta rusească viitorul românilor. E foarte important ca România să nu mai fie blocată. Să fie o răspundere asumată de Guvern.

Al doilea semnal de alarmă e o rugăminte către parlamentarilor care susțin guverul Orban. Să sprijine în Parlament proiectele astfel încât să facem niște lucruri care până acum au trecut”, a spus Raluca Turcan.

Pe de altă parte, la ședința CEx de luni, Orban le-a cerut parlamentarilor PNL să nu plece în perioada următoare, deoarece vor fi prezentate angajările răspunderii asumate de Guvern, iar bugetul ar putea veni la adoptare între Crăciun și Revelion.

Programe de rezidențiat și la privat

În plus, Turcan a mai spus că în cadrul ședinței s-a mai discutat despre rezidențiat și că Guvernul vrea să adopte o OUG care să permită și altor centre să organizeze programe de rezidențiat.

”S-a discutat despre rezidențiat. După cum bine cunoașteți, rezidențiatul s-a desfărurat fără probleme, iar mâine vom discuta adoptarea unei OUG care să permită și altor centre să organizeze programe de rezidențiat. Până acum, asistam la un monopol al unor centre medicale pentru programele de rezidențiat.

Practic, vom permite spitalelor militare, spitalelor private să susțină programele de rezidențiat. Ne dorim ca toți tinerii să își poate efectua programul de rezidențiat în condiții cât mai bune”, a spus Raluca Turcan.