Breaking News! Al treisprezecelea deces de coronavirus în România
Grupul de Comunicare Strategică informează că miercuri dimineaţă a fost înregistrat cel de-al 13-lea deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus.
„Este vorba despre o femeie din judeţul Caras-Severin, în vârstă de 72 de ani, transferată în seara zilei de 24 martie la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Timişoara de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, secţia ATI, unde se afla din data de 21 martie. Pacienta nu avea istoric de călătorie şi nici nu a fost identificat un contact pozitiv”, precizează sursa citată.
Decesul a fost pronunţat miercuri dimineaţă.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






