NATO transmite un mesaj ferm Rusiei lui Valdimir Putin, amintind că va face totul pentru a asigura apărarea țărilor care compun organizația. Cu Mircea Geoană proaspăt numit secretar general adjunct, NATO răspunde astfel măsurilor sfidătoare venite în ultima vreme dinspre Kremlin.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a îndemnat Rusia să revină la respectarea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), pentru a permite salvarea în ultimul moment a acordului, avertizând că Alianţa Nord-Atlantică va lua măsuri de apărare şi disuasiune.

„Asistăm la dispariţia Tratatului INF. Dar încă putem face un apel adresat Rusiei pentru revenirea la respectarea termenilor şi pentru salvarea Tratatului. Alianţa Nord-Atlantică va face ceea ce este necesar pentru a avea un sistem credibil de disuasiune şi apărare”, a declarat el, citat de agenţia Associated Press.

Preşedintele  Donald Trump a anunţat că Statele Unite se vor retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), acuzând Rusia de încălcarea acordului semnat în anul 1987. Tratatul semnat de Statele Unite cu Rusia prevede interzicerea rachetelor cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Donald Trump susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, dar Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.