Instanţa a admis, marţi, apelul declarat de Georgescu faţă de sentinţa prin care Curtea de Apel Bucureşti îl condamnase, pe 14 februarie 2018, la 4 ani de închisoare cu executare.

„În baza art. 396 alin. 1 şi 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C. proc. pen. achită inculpatul Georgescu Horia, pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art./2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art.309 C.pen. cu aplic.art.35 al.1 C.pen. şi art.5 C.pen. Constată că inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore în data 16.03 2015 şi arestat preventiv de la 18.03.2015 la 09.07.2015”, se arată în hotărârea ICCJ.

Conform prevederilor art. 16 alin. 1 lit. b teza I din Codul de procedură penală, în baza cărora a fost dispusă achitarea, „acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă (…) fapta nu este prevăzută de legea penală”.

ICCJ a admis, totodată, apelurile formulate de alţi inculpaţi din dosar, printre care fostul preşedinte al ANRP Ingrid Zaarour şi fostul vicepreşedinte ANRP Ingrid Mocanu, ambele achitate pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

În cazul fostului deputat Theodor Nicolescu, instanţa a dispus achitarea pentru abuz în serviciu, menţinând în schimb pedeapsa de 8 ani de închisoare aplicată pentru infracţiunea de luare de mită. De asemenea, fostul deputat Marko Attila-Gabor a fost achitat pentru abuz în serviciu, judecătorii înlăturând şi dispoziţia privind anularea suspendării executării unei alte pedepse de 3 ani închisoare.

ICCJ a lăsat nesoluţionată latura civilă a cauzei.

„Înlătură dispoziţia vizând anularea Deciziei nr.4764/FF/25.09.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P. de emitere a titlului de despăgubire în favoarea intimaţilor Vişoiu Valentin (pentru cota de 71%), Manole Gheorghe Adrian (pentru cota de 12%) şi Barbu Florin Şerban (pentru cota de 17%), în cuantum total de 375.050.942 lei, a titlurilor de conversie nr.942/29.09.2008 emis în favoarea intimatului Barbu Florin Şerban, nr.943/29.09.2008 emis în favoarea intimatului Manole Gheorghe Adrian şi nr.944/29.09.2008 emis în favoarea intimatului Vişoiu Valentin, precum şi dispoziţia vizând repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea, în cotele procentuale mai sus menţionate, de către intimaţii Vişoiu Valentin (71%), Manole Gheorghe Adrian (12%) şi Barbu Florin Şerban (17%) a sumei de 375.050.942 lei către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor”, se mai arată în încheierea de şedinţă.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse anterior asupra bunurilor inculpaţilor, fiind respins ca nefondat apelul declarat de DNA.

Fostul şef al ANI Horia Georgescu fusese condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani închisoare cu executare în dosarul privind despăgubirile de la ANRP.

În acelaşi dosar, fostul deputat Cătălin Theodor Nicolescu a fost condamnat la 9 ani şi 4 luni închisoare, iar fostul deputat UDMR Marko Attila-Gabor (dat în urmărire internaţională) a primit 5 ani închisoare cu executare.

Condamnări au primit la instanţa de fond şi alte persoane care la data faptelor făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor: Ingrid Zaarour (preşedinte al ANRP) – 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare, Mihnea-Remus Iuoraş (vicepreşedinte ANRP) – 4 şi 6 luni ani cu executare, Ingrid Popa-Mocanu (vicepreşedinte ANRP) – 4 ani cu executare, Remus Baciu (vicepreşedinte ANRP) – 6 ani şi 4 luni cu executare, Cătălin Canagiu (reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice) – 4 ani închisoare cu executare.

Totodată, Florin Hanu (evaluator autorizat) a primit 5 ani închisoare cu executare, iar Cornel Drulă şi Niculai Nistor, ambii evaluatori autorizaţi, au primit câte 2 ani cu suspendare.

La 12 ianuarie 2015, ANRP a sesizat DNA cu privire la faptul că, în 2009, Curtea de Conturi a României a efectuat un control la instituţie ce a avut ca obiect fundamentarea şi utilizarea fondurilor alocate pentru plata despăgubirilor în 2008, constatându-se că rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii 247/2005 nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor.

Potrivit DNA, cei opt membri ai comisiei au emis în cazul a trei dosare titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare contrare Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor şi contrare prevederilor legale.

Scopul demersurilor a fost supraevaluarea imobilelor menţionate, ceea ce a adus un prejudiciu bugetului de stat şi a asigurat avantaje patrimoniale unor persoane, cesionari ai drepturilor litigioase.

DNA menţionează că au fost aprobate în 2008: la 4 decembrie – raportul de evaluare întocmit de expertul Nistor Neculai, prin care a fost stabilită o valoare a terenului în suprafaţă de 55.390 metri pătraţi de peste 84,5 milioane lei (1.526 lei/ metru pătrat), prin supraevaluarea acestuia cu peste 13 milioane euro; la 10 noiembrie – raportul de evaluare întocmit de expertul Cornel Drulă, prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 1.535 metri pătraţi şi construcţie demolată de peste 2 milioane euro, prin supraevaluarea acestora cu peste 1,7 milioane euro; la 2 septembrie – raportul de evaluare întocmit de expertul Florin Hanu, prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 20,5 hectare, situat pe raza fostei comune Dudeşti – Cioplea, actualmente sector 3, Bucureşti, de peste 104,6 milioane euro, prin supraevaluarea acestuia cu aproximativ 60 milioane euro.

Procurorii susţin că cele trei rapoarte de evaluare întocmite de experţi au fost avizate de Gheorghe Vişoiu, expert evaluator angajat al ANRP, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu ce presupuneau verificarea acestora, în conformitate cu standardele şi legislaţia în materie.

„În perioada 2007 – 2008, Cătălin Nicolescu a pretins de la trei persoane 5% din totalul acţiunilor pe care acestea urmau să le primească în urma conversiei titlurilor de despăgubire din dosarele aflate la ANRP. În schimbul banilor, Nicolescu, prin prisma funcţiei şi calităţii pe care o deţinea, urma să asigure soluţionarea favorabilă şi cu celeritate a dosarelor de despăgubire. Ca urmare a soluţionării dosarului de despăgubire nr. 13563/FFCC/2008, referitor la drepturile de proprietate privind o suprafaţă de 20,5 ha teren situat în Bucureşti, în zona sectorului 3, Nicolescu a primit, în perioada 2009 – 2013, de la cele trei persoane aproximativ 6.200.000 lei, reprezentând bani şi contravaloarea acţiunilor”, mai spun procurorii.

Anchetatorii au constatat că banii au fost remişi în general în tranşe de până la 250.000 de lei, în lei şi euro, iar suma de 680.000 lei – prin cont, în baza unui contract de comision încheiat fictiv pentru mascarea comisionului.

DNA mai menţionează că în 2008 Florin Hanu a primit de la o persoană suma de 10.000 euro, pentru a face o evaluare imobiliară favorabilă asupra imobilului care făcea obiectul despăgubirii într-unul dintre dosare.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, prin acţiunile sau inacţiunile lor intenţionate, cei 12 inculpaţi au produs un prejudiciu bugetului statului român de peste 84,5 milioane euro.