Se știu condițiile stabilite între România și Statele Unite al Americii pentru utilizarea tehnologiei 5G pe teritoriul țării noastre. A fost desecretizat memorandumul semnat de cele două părți în acest sens, iar documentul a fost și făcut public de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale. Printre altele, deși nu impune clar ca România să folosească tehnologia unei anumite companii, memorandumul spune că furnizorii de echipamente trebuie să fie evaluați riguros.

Această formulare poate fi interpretată în mai multe sensuri, în condițiile în care SUA acuză companiile chineze (cum este Huawei) că spionează cu ajutorul tehonologiilor moderne și încearcă să interziccă acestor companii să intre pe piața de echipamente 5G.

Mai mult decât atât, memorandumul conține și o listă clară a pașilor ce trebuie parcurși în cadrul procedurii de evaluare a furnizorilor

1. Dacă furnizorul este, în lipsa unei analize judiciare, sub controlul Guvernului unui alt stat;

2. Dacă furnizorul are o structură a acționariatului transparentă;

3. Dacă furnizorul are o istorie de comportament corporatist etic și este supus unui regim juridic care impune practici corporatiste transparente.

Desecretizarea vine după două luni și jumătate de la semnare și după eșecul demarării licitației 5G, ce a fost amânată pentru 2020 din cauza faptului că memorandumul asumat trebuie transpus în legislație, printre altele.

Te-ar putea interesa și: