Apărarea antiaeriană a Siriei a tras duminică seară asupra unor rachete israeliene şi a doborât unul dintre „obiective” la periferia Damascului, a informat agenţia oficială Sana, scrie AFP, citat de Agerpres.

„Apărarea antiaeriană siriană a deschis focul asupra unor rachete ostile provenind din teritoriile ocupate (Israel)”, a transmis Sana, precizând că „unul dintre obiectivele ostile” a căzut „în regiunea Aqraba, la periferia Damascului”.

Potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), cu sediul în Marea Britanie şi dispunând de o vastă reţea de surse în Siria, trei explozii au fost auzite la periferia Damascului, după tiruri având ca ţintă „poziţii ale regimului sirian şi iraniene”.

OSDO nu a fost în măsură să ofere mai multe detalii.

De la începutul războiului din Siria în 2011, armata israeliană a efectuat sute de lovituri pe teritoriul sirian împotriva unor ţinte iraniene şi ale miliţiilor pro-Teheran, doi aliaţi ai regimului condus de Bashar Al-Assad.

La 20 noiembrie, armata israeliană a revendicat o serie de lovituri aeriene de „mare amploare” împotriva unor poziţii ale regimului sirian şi forţelor iraniene Al-Qods, omorând 21 de luptători, dintre care 16 străini, şi doi civili, potrivit OSDO.