În perioada 2012-2014 Chiriac a ocupat funcţia de director de Achiziţii Energie şi Vânzări la Enel Energie şi Enel Energie Muntenia. În perioada 2012-2013 a deţinut şi functia de director general interimar şi membru al Consiliului de Administraţie atât al Enel Energie, cât şi al Enel Energie Muntenia.

În 2003 Chiriac a absolvit Facultatea de Energetică, Universitatea Politehnică Bucureşti. Imediat s-a angajat la Transelectrica, unde a activat în cadrul Dispecerului Energetic Naţional până în 2007 când a fost racolat de italienii de la Enel.

 „După o experienţă traumantizanta şi vădit prejudeciabilă a contractelor bilaterale încheiate cu baieţii deştepti din perioada 2002- 2012, după o perioadă, 2012-2014, de relativă inadaptabilitate la piaţă, evoluţii, realităţi şi tendinţe, Hidroelectrica trebuia să încerce un management mai dinamic, mai asumat, mai vizionar şi mai creativ pe zona de trading şi furnizare energie. Anticipam încă din 2012 că energia generată din surse regenerabile, va pune o presiune teribilă pe producătorii tradiţionali din surse primare: termo, nuclear şi hidro. De atunci şi pănă azi, marjele comerciale ale acestor producători, s-au subţiat tot mai mult. Unii dintre ei vând în pierdere, pentru că azi preţul megawatt-ului în piaţă este mult mai mic decât preţul lor de cost. Şi Hidroelectrica cu toate măsurile luate pentru a-şi eficientiza şi optimiza costurile de producţie, vinde la limita preţului de cost. În atare condiţii, aducerea unor profesionişti din mediul privat pe zona de trading şi furnizare, apare ca o necesitate obiectivă. Hidroelectrica, pentru a-şi maximiza profitul, trebuie să înveţe să vândă mai mult decât produce. Chiriac este primul care vine în Direcţia de Trading Furnizare din mediul privat. Vor mai veni şi altii. Împreuna, vechi şi noi, vor trebui să formeze o echipa de succes care să transforme Hidroelectrica în cel mai important jucător pe piaţa de energie din România şi ţările limitrofe”, a declarat Remus Borza, proprietarul firmei Euro Insol.