Bomba nopții pentru Vladimir Putin: Lovitura venită de acolo de unde chiar nu se aștepta

Bomba nopții pentru Vladimir Putin: Lovitura venită de acolo de unde chiar nu se aștepta

Sursă: Dreamstime

Publicat de Valentina Drăgoi la 11 mai 2022, 23:12

Lovitură cumplită pentru Vladimir Putin: Deși China s-a abținut până acum să condamne invazia declanșată de Vladimir Putin, un oficial chinez vine cu o serie de declarații controversate.

Bomba nopții pentru Vladimir Putin: „Se poate spune că a pierdut Ucraina de tot”

Încă de la începutul invaziei Ucrainei și până în prezent, Beijingul s-a ferit să condamne războiul declanșat de Vladimir Putin, cel puțin până acum.

O reacție complet neașteptată a venit din partea unui fost ambasador chinez la Kiev. Acesta nu doar că a criticat ferm războiul din Ucraina, ci a lansat și un set de acuzații fără precedent la adresa liderului de la Moscova.

Deși în primă fază presa chineză a relatat despre discursul său, The Guardian scrie că la scurt timp, informația a fost eliminată și a dispărut din media chineză.

Fostul ambasador spun că războiul declanșat de Rusia este un eșec

Este vorba despre Gao Yusheng, fost ambasador la Kiev. Acesta s-a retras din cariera sa diplomatică în urmă cu mai bine de zece ani. A operat atât în Rusia, cât și în Asia Centrală, însă anunțul făcut de el acum este unul care a șocat China, dar și Moscova.

În cadrul unui seminar online al Academiei Chineze de Științe Sociale, fostul ambasador a declarat că războiul Rusiei este un eșec. Totodată, el a lansat și un set de acuzații dure la adresa lui Vladimir Putin.

Fostul ambasador susține că sub conducerea lui Putin, Moscova nu a acceptat niciodată cu adevărat suveranitatea și independența fostelor state sovietice. Totodată, el a mai subliniat și faptul că frecventele „încălcări” ale teritoriilor lor sunt „cea mai mare amenințare la adresa păcii, securității și stabilității în Eurasia”.

„Direcția centrală și primordială a politicii externe a regimului Putin este de a considera fosta Uniune Sovietică o sferă exclusivă de influență și de a restaura imperiul prin mecanisme de integrare în diverse sfere dominate de Rusia”, a spus fostul ambasador.

Rusia va fi mai slăbită după războiul din Ucraina

În același timp, el a adăugat că odată ce războiul din Ucraina va lua sfârșit, cel mai probabil o nouă ordine mondial va apărea, iar atunci Kievul va ieși din „sfera de influență” a Moscovei și se va apropia și mai mult de Europa.

De cealaltă parte, fostul ambasador are o previziune sumbră pentru Vladimir Putin. El susține că la acel moment Rusia va fi mai slăbită în plan politic, economic, militar și militar și izolată drastic. „Se poate spune că Rusia a pierdut Ucraina de tot”, a spus acesta.

Menționăm faptul că declarațiile fostului ambasador vin în ciuda faptului că liderul Chinei, Xi Jinping, este un aliat apropiat al lui Putin, iar Partidul Comunist Chinez a refuzat să condamne invazia în Ucraina.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.