George Maior este așteptat la audieri în data de 23 mai, anunță Mediafax, citând surse judiciare.

Joi, în dosarul în care fostul procuror-șef DNA are calitatea de inculpat, au fost audiați Gabriel Oprea și fostul șef operativ al SRI, Florian Coldea.

În cele 4 ore de audieri, Florian Coldea nu a declarat nimic care să o acuze pe Codruța Kovesi, susținând că nu a luat cunoștință de nicio împrejurare în care aceasta să fi comis vreo infracțiune.

„În ceea ce o priveşte pe Laura Codruţa Kovesi, personal, în nicio împrejurare nu am luat la cunoştinţă de vreo activitate care să fie infracţiune, nici la nivelul instituţiei nu am obţinut niciun fel de informaţii cu privire la posibile infracţiuni sau posibile date în acest sens. Sper din tot sufletul că ar fi important să discutăm şi consider că era important să discutăm despre toţi cei care nu s-au implicat în aducerea lui Popa în ţara noastră, toţi cei care, după mai bine de 10 ani, nu au contribuit decisiv, aşa cum a făcut-o Serviciul Român de Informaţii, pentru a contribui, prin posibilităţile pe care le are, la efectuarea unui act de justiţie pentru cele peste 155.000 de persoane care au fost păgubite cu mai mult de 300 de milioane de RON”, a spus Coldea.

Te-ar putea interesa și: