Boeing ar putea vinde 100 de avioane de pasageri Iranului
Boeing se află în negocieri pentru vânzarea a 100 de avioane de pasageri către Iran, tranzacție ce ar putea marca prima intrare a unei mari companii americane pe piața iraniană după semnarea acordului nuclear de anul trecut, potrvit B1 TV.
"Ambele părţi au ajuns la un acord scris pentru cumpărarea de avioane Boeing", a declarat Ali Abedzadeh, şeful Organizaţiei Aviaţiei Civile din Iran, care a mai precizat că cifrele finale și termenii nu au fost încă stabiliți.
"Ultimul obstacol în această privinţa sunt permisele de la Departamentul american al Trezoreriei", a mai susținut acesta, potrivit Reuters.
Compania americană a refuzat să comenteze afirmațiile lui Abedzadeh. Totuși, Fakher Daghestani, un purtător de cuvânt al Boeing aflat în Dubai, a susținut că orice acord va fi condiționat de aprobarea guvernului american.
Sancțiunile americane ar putea să complice această afacere. Acestea nu sunt legate de programul nuclear, au rămas în vigoare, iar congresmenii americani au avertizat compania Boeing împotriva afacerilor cu Iranul.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





