Guvernul trebuie să fie preocupat de colectarea corectă a taxelor şi impozitelor, astfel încât „şmecherii” să nu mai facă evaziune fiscală neplătind „ceea ce trebuie” la bugetul de stat, iar ANAF şi MFP trebuie să prezinte, marţi, o analiză în acest sens, a declarat, premierul Emil Boc.

„Este important în acest moment să fim preocupaţi de o colectare corectă a taxelor şi să ne asigurăm că toţi suntem egali în faţa legii, şi din acest punct de vedere. Nu unii sunt corecţi şi îşi plătesc impozitele şi taxele, iar alţii sunt şmecheri, şi prin forme de evaziune fiscală sau alte modalităţi de eludare a legii, nu plătesc ceea ce trebuie la bugetul de stat”, a declarat primul-ministru la sfârşitul unei şedinţe de Guvern.

Fenomentul evazionist, pus la colţ

El a precizat că sunt vizate în mod special domeniul accizelor, al firmelor fantomă, precum şi utilizarea lor pentru „realizarea” evaziunii fiscale.

În acest sens, Boc le-a cerut factorilor responsabili o analiză a fenomenului evazionist, precum şi propunerea unor măsuri legislative pentru combaterea lui.

„Am solicitat preşedintelui Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi Ministerului Finanţelor Publice (MFP) o analiză cu privire la formele de manifestare a evaziunii fiscale, a modalităţilor de combatere a acesteia şi a fraudei fiscale în România”, a spus Boc.

Primul ministru a subliniat faptul că marţi o echipă interministerială va analiza propunerile ANAF şi MFP, urmând ca acestea să fie concretizate în acte normative emise de Guvern sau, după caz, de Parlament.

SURSA: Mediafax