Pe de altă parte, în opinia premierului, noul Cod nu este al investitorilor străini, aşa cum s-a încercat să se acrediteze ideea, ci al întregii ţări, permiţând fiecăruia să muncească.
“Acest cod nu este un cod al investitorilor străini, aşa cum a încercat să se acrediteze ideea pentru a se discredita noul Cod al muncii. Este un cod al României şi al românilor, pentru a permite fiecărui român să muncească, pentru a permite actorilor mediului economic să poată avea acces la resurse pe piaţa muncii şi să elimine acele baricade şi baraje care astăzi fac din piaţa muncii una nefuncţională.
Este un cod pentru fiecare muncitor, patron, indiferent că este român sau străin, care va flexibiliza această piaţă a forţei de muncă”, a spus Boc în cadrul unei conferinţe organizate de Institutul de Studii Populare.
Boc a arătat că Guvernul vrea modernizarea legislaţiei muncii şi a dialogului social. “Din nefericire, actualul Cod al Muncii nu mai răspunde nevoilor de piaţă nici pentru investitorii străini sau autohtoni, nici pentru românul de rând, nici pentru nevoile României în UE”, a spus Boc.