Boc: Anul viitor, salariile vor recupera o parte din pierderi

Boc: Anul viitor, salariile vor recupera o parte din pierderi
Publicat de CAPITAL la 15 octombrie 2010, 13:19

Salariile vor recupera o parte importantă din pierderi în cursul anului viitor, însă deocamdată nu se cunoaşte exact cuantumul, a spus premierul Emil Boc.

“Legea salarizării pe 2011 va consacra o recuperare a sumelor de bani pierdute prin diminuarea cu 25%. Nu vă ofer formula finală, pentru că este în plină negociere, dar cu certitudine salariul minim va creşte şi, pe de altă parte, se va recupera o sumă importantă din ceea ce bugetarii au pierdut.
Iar dacă vom avea o creştere economică importantă peste nivelul prognozat, putem discuta şi despre alte drepturi salariale, dar a face promisiuni fără acoperire mi se pare o mare greşeală”, a afirmat Emil Boc.
Infrastructura şi locurile de muncă vor scoate România din criză
În ceea ce priveşte bugetul pentru anul 2011, şeful Executivului spune că acesta va fi conceput pe principiul unui consum corelat cu producţia şi pe direcţionarea banilor, mai ales a celor atraşi din fonduri europene, către dezvoltare şi infrastructură.
“Infrastructura şi locurile de muncă vor scoate România din criză, dacă vom avea tăria să nu cădem în populisme. Banii direcţionaţi spre aceste componente de dezvoltare, să consumăm cât producem, iar împrumuturile pe care le luăm ca să acoperim deficitul, pe care îl vom da în acord cu ceea ce vrea UE, să fie orientat spre dezvoltare, spre investiţii. Acesta este modul în care vom concepe bugetul pe 2011 şi partea de ieşire din criza economică a României’, a explicat primul-ministru.
El a reiterat că principiul consumerismului, aşa cum s-a procedat în guvernarea Tăriceanu, nu mai poate fi o soluţie, cu atât mai mult cu cât în acea perioadă nu s-a investit în infrastructură.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.