BMW îşi dotează maşinile cu tehnologie Nvidia

BMW îşi dotează maşinile cu tehnologie Nvidia
Publicat de CAPITAL la 4 ianuarie 2011, 16:55

Grupul BMW şi NVIDIA au anunţat astăzi un parteneriat în urma căruia unităţile de procesare vizuală NVIDIA vor fi integrate în sistemele de navigare şi în computerele de bord ale următoarei generaţii de automobile BMW din întreaga lume.

Procesoarele NVIDIA vor fi disponibile pentru întreaga gamă de modele BMW, incluzând autoturismele din seria 7, seria 5, seria 3, modelele Mini Cooper şi seria X de automobile sport.
Funcţia dezvoltată de BMW, iDrive, va oferi elemente vizuale de înaltă rezoluţie, alături de informaţii din trafic în timp real. iDrive reprezintă un concept de control inteligent care simplifică utilizarea funcţiilor dezvoltate de BMW.
Posesorii automobilelor BMW vor putea astfel să conducă în condiţii de siguranţă şi să se bucure de experienţa de la volan, fiind asistaţi de sistemele de informare și atenţionare anticipată.
În cadrul CES 2011, va fi prezentat un automobil BMW, seria 5 care va beneficia de cele mai noi tehnologii NVIDIA. 
SURSA: Nvidia

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.