Blugii merg la Versace, mansetele stau in Romania

Circa 9.000 de firme mici si mijlocii au luat locul celor 789 de intreprinderi ale industriei usoare de altadata. Cam jumatate sunt firme de confectii, care lucreaza cu 66% mai mult ca in 1989 si exporta peste trei sferturi din productie. Paradoxal insa, ele dispun de resurse limitate de dezvoltare, chiar daca industria textila si de confectii a absorbit in primii 11 ani de dupa revolutie investitii de 1.335 milioane USD, dintre care 720 milioane din acumularile proprii ale agentilor economici,

Circa 9.000 de firme mici si mijlocii au luat locul celor 789 de intreprinderi ale industriei usoare de altadata. Cam jumatate sunt firme de confectii, care lucreaza cu 66% mai mult ca in 1989 si exporta peste trei sferturi din productie. Paradoxal insa, ele dispun de resurse limitate de dezvoltare, chiar daca industria textila si de confectii a absorbit in primii 11 ani de dupa revolutie investitii de 1.335 milioane USD, dintre care 720 milioane din acumularile proprii ale agentilor economici, restul de 615 datorandu-se investitorilor straini.
Dar cum Romania este pentru UE primul furnizor de confectii din Europa Centrala si de Est si al saselea din lume, tot astfel este printre primii importatori pe lista companiilor occidentale de fire, fibre, tesaturi, accesorii si tot ce mai inseamna materiale pentru productia de confectii.

Investitii minime, muncitori fara pretentii

Sistemul de productie si export in care opereaza industria autohtona de confectii poarta numele de lohn sau, intr-o exprimare mai tehnica, de OPT (Outward Processing Trade) si consta in subcontractarea unor comenzi pentru mari producatori si distribuitori din Occident. Pe o piata pretentioasa ca aceasta, in care imaginea, moda si marca (brandul) inseamna totul, a fi furnizorul din umbra al lui Versace sau Benetton este chiar o pozitie onorabila si intrucatva comoda. Direct sau, cel mai adesea, prin agentii specializate care centralizeaza si distribuie comenzile in Europa de Est sau in Asia, marile companii – fie ele case de moda, angrosisti ori lanturi de magazine – livreaza tot ce este necesar pentru executarea comenzii, de la modele si materiale, la consultanta, control de calitate si mijloace de expeditie, iar adesea finanteaza retehnologizarea fabricilor producatoare. Romanul pune osul, pentru ca este cam singura resursa disponibila si competitiva cu care poate intra in afacere, si este bucuros ca fabrica ii lucreaza, fara sa aiba alte griji decat productia. „Sistemul asta nu-ti cere, practic, nici un fel de investitie, nici macar cheltuieli de aprovizionare sau de desfacere: vine la poarta masina cu materiile prime, eu execut comanda, incarc si expediez marfa – sintetizeaza patronul unei fabrici din Galati, Constantin Caluianu. Dar nici nu-ti permite sa te dezvolti.”
Industria confectiilor a fost, prin excelenta, tinta principala a multinationalelor, pentru ca aici mana de lucru este mai ieftina ca oriunde, la nivelul salariului minim pe economia nationala (circa 60 USD), iar investitiile de retehnologizare – obligatorii pentru a putea produce la standardele occidentale – sunt rezonabile. Prin comparatie cu industriile de pe verticala, un loc de munca in confectii costa doar 25.000 USD, in timp ce in tesatorii costa 50.000, iar in filaturi, 100.000. Din motive similare, lohnul a explodat practic si in IT, unde cu numai 5.000 USD poti crea un loc de munca si presta servicii folosind programatori bine pregatiti si platiti de 3 pana la 20 de ori mai putin ca in Occident.

Croitoria se muta catre tarile asiatice

Intr-un raport al Clean Clothes Campaign, organizatie care monitorizeaza respectarea standardelor de calitate si in bransa, se remarca faptul ca in magazinele C&A din Marea Britanie poti cumpara o pereche de pantaloni eleganti cu doar 52 USD, pentru care lucratorul roman, care i-a facut, primeste un salariu de 0,74 USD. Lohnul a fost criticat violent in Romania, in ultimii ani, si calificat drept export de forta de munca bruta, gasindu-se voci care sa ceara chiar interzicerea lui. Insa daca ar fi existat o solutie mai buna, probabil ca ea ar fi prevalat. „Lohnul este un rau necesar in momentul de fata – apreciaza secretarul general al ANEIR, Mihai Ionescu. Modernizarea tehnologica nu s-a putut face pe alta cale, iar firmele romanesti n-au forta financiara si capacitatea de a patrunde pe pietele externe sub nume propriu.”
Dupa privatizarea relativ rapida a industriei usoare, intreprinzatorii incearca sa-si recupereze cat mai rapid investitia, iar lohnul este o solutie, observa Marius Vitionescu, directorul general al CRCE (Centrul Roman pentru Comert Exterior). Numai ca, in acest caz, veniturile se pot crea dintr-un volum foarte ridicat al productiei, pentru ca preturile sunt mici.” Prioritatile fabricantilor au fost centrate pe retehnologizare, restituirea creditelor, adaptarea productiei la cerintele clientilor si, nu in ultimul rand, plata impozitelor. Dezvoltarea unei productii proprii a fost, ani de zile, ultima pe lista.
Dincolo de avantajele indiscutabile si recunoscute de toti producatorii, lohnul devine o haina tot mai stramta. Pe de o parte, nu permite decat o acumulare foarte lenta de resurse pentru dezvoltare. Pentru planurile Guvernului, pare sa fi devenit inacceptabil ca premianta exportului, industria usoara, sa vanda „afara” de patru miliarde de dolari anual si sa conteze cu un aport valutar net de numai un miliard, cu atat mai mult cu cat schema se repeta pentru 60% din industrii. Fabricantilor, care au inceput sa stea financiar pe picioarele lor, profitul de numai 5-6%, obtinut si acela cu pretul salariilor minimale, le inchide practic orizontul. „La un produs pentru care clientul plateste, de exemplu, sase lire sterline, explica Marius Sandru, directorul executiv al unei firme iesene, materialele costa 1,5-2 lire, producatorului roman ii raman 1,2-1,8 lire, iar restul revine agentului. De cand lucram direct cu clientul, noua ne raman patru lire sterline.” Calculul acesta are relevanta, daca ne amintim ca firma romaneasca incaseaza in medie 14-15% din pretul de piata, care este si la noi, cam acelasi ca in Occident.
Pe de alta parte, majoritatea comentatorilor prevad sfarsitul lohnului in Romania in urmatorii cinci-zece ani, ca urmare a migrarii catre est, dupa ce ne vom fi aliniat salariile la cele din UE.
Pericolul migrarii exista, dar nu este iminent. Partenerii straini sunt interesati si de stabilitatea economica si politica, iar Romania este cat se poate de credibila din acest punct de vedere, mai ales in perspectiva integrarii in NATO. Deci nu vor pleca din Romania. Lohnul nu va disparea si nu poate fi inlocuit in totalitate, iar o data integrati in UE, caracteristicile sale actuale de import-export temporar vor disparea.
Problema este alta: o tara cu o asemenea structura a exporturilor nu poate aspira la prosperitate. Nu putem continua astfel, mentinand industriile intr-o asemenea dependenta. Ele se sprijina acum in carje, iar carjele astea ne pot fi luate oricand.
Date fiind avantajele comparative nete, sa dezvoltam exporturile industriei usoare este o fatalitate. Iar ca sa depasim sistemul productiei in lohn, care este bun numai daca-l abandonezi la timp, mai avem si alte motive. Daca lohnul nu va pleca din Romania in Orient, atunci Orientul va veni peste noi in 2005, cand UE va ridica taxele vamale pentru orice importuri de confectii, de oriunde.

Avantajele:
· Managerii si lucratorii se deprind cu standarde occidentale.
· Implementarea tehnologiilor moderne
si a know-how-ului este practic obligatorie.
· Clientii externi sprijina retehnologizarea, aducand furnizori de utilaje in leasing si surse de finantare.
· Contactul direct cu tendintele de dezvoltare a pietei.

Dezavantaje:
· Marja de profit se reduce la mai putin de jumatate si se calculeaza numai pentru
manopera, nu pentru intregul cost.
· Acumularea se face lent, resursele pentru
investitii sunt limitate.
· Nu permite o programare a productiei pe termen mediu; capacitatile raman frecvent subutilizate.
· Pretul nu se negociaza, se comunica.