Cele mai frecvente metode de fraudă online de Black Friday 2025

Potrivit Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), infractorii cibernetici folosesc mai multe metode pentru a înșela cumpărătorii online:

  • Site-uri false sau clonate: pagini care imită în detaliu site-urile unor magazine legitime.

  • Mesaje și e-mail-uri de tip phishing: par a fi trimise de companii cunoscute, bănci sau instituții publice.

  • Anunțuri frauduloase pe rețelele sociale: promisiuni de reduceri spectaculoase pentru a atrage victimele.

  • Produse contrafăcute: prezentate ca articole de brand pentru a induce cumpărătorii în eroare.

  • Plăți prin metode nesigure: care pot duce la compromiterea datelor cardurilor bancare.

Cum să vă protejați de fraude online

DNSC, Poliția Română și Asociația Română a Băncilor (ARB) oferă recomandări pentru a evita capcanele online:

  1. Verificați atent sursa mesajelor primite

În perioada reducerilor, puteți primi comunicări aparent oficiale de la companii sau instituții cunoscute. DNSC recomandă: „Nu accesați linkurile primite!” și să verificați informațiile doar pe site-urile oficiale, accesate manual.

„Aceste mesaje trebuie tratate cu maximum de prudență, în special dacă conțin fișiere atașate, link-uri scurtate ori domenii suspecte. Instituțiile și companiile autentice nu solicită prin e-mail sau SMS date confidențiale. Situațiile reale pot fi verificate exclusiv pe site-urile oficiale, accesate manual, nu prin link-urile primite”, se arată în comunicatul transmis.

2. Verificați autenticitatea magazinului online

Cumpărați doar de pe platforme cu adresă web securizată (https://), care oferă date clare de identificare și informații complete despre livrare, retur și contact.

3. Fiți sceptici față de ofertele prea bune

Reducerile foarte mari, de 80–90% la produse scumpe, pot fi un semnal de fraudă. DNSC recomandă compararea prețurilor pe mai multe platforme și verificarea atentă a domeniului site-ului, mai ales dacă folosește extensii neobișnuite, precum .shop sau .store.

    4. Folosiți doar metode de plată sigure

Evitați transferurile directe în conturi personale sau plățile prin link-uri primite pe rețelele de socializare. Folosiți canale securizate cu autentificare suplimentară. DNSC subliniază importanța vigilenței: datele cardului nu trebuie salvate automat pe platforme necunoscute și tranzacțiile trebuie efectuate doar de pe rețele de internet sigure.

     5. Păstrați dovezile tranzacțiilor

Salvați confirmările de plată, facturile și e-mail-urile primite după achiziții. Acestea pot fi esențiale în cazul unei reclamații sau dispute.

     6. Monitorizați conturile bancare

Verificați periodic activitatea conturilor și activați alertele automate disponibile în aplicațiile bancare pentru a identifica rapid orice tranzacție suspectă.

Ce să faceți în caz de fraudă

Dacă identificați o tranzacție neautorizată, este important să informați imediat banca, să sesizați Poliția și să raportați frauda către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), fie apelând 1911, fie accesând pnrisc.dnsc.ro.