Procedura de faliment a fost deschisa de o firma de panificatie – Mama Alia – al carei asociat unic este irakianul Jawad Hussain A. Jassim. Dar suma datorata acestei societatii nu este impresionanta. Cele mai mari datorii ale organizatorului jocului Bingo la televiziunea nationala sunt catre bugetul statului. In timp ce premiile acordate la TVR erau constituite din lingouri de aur, bani sau autoturisme, Bingo Liberty a acumulat datorii de 39 miliarde de lei numai catre Administratia Financiara Bihor. Si asta fara ca autoritatile sau Garda Financiara sa incerce in vreun fel sa opreasca activitatea companiei.
Pe plan local se vorbeste tot mai mult despre implicarea omului de afaceri Marius Vizer in aceasta afacere. Marius Vizer este presedintele Federatiei Romane de Judo (FRJ) si, din luna septembrie a anului trecut, actionar majoritar la SC Fotbal Club Liberty. Conform reprezentantilor organelor de control financiar din Oradea, Marius Vizer este implicat indirect, prin diverse persoane, in afaceri cu jocuri de noroc in Austria, Ucraina si Republica Moldova.
Presedintele FRJ a fost interesat si de privatizarea Complexului turistic Stana de Vale, dar a pierdut in fata fratilor Micula, patronii firmei European Drinks. Desi la Registrul Comertului cetateanul austriac Marius Vizer figureaza ca actionar doar la SC Fotbal Club Liberty, numele lui a fost des legat de activitatea tuturor firmelor oradene care au inclus cuvantul „Liberty”. De fapt, omul de afaceri nu a negat niciodata implicarea sa in activitatea acestor companii. Incercarea de a-l contacta telefonic pe Marius Vizer, pentru a obtine detalii legate de implicarea in afacerea Bingo si de consecintele acesteia, s-a soldat cu un esec.
Capital social de 223 mil. lei, datorii si mai mari
Exista suspiciuni referitoare la modul in care SC Liberty Bingo SRL a intrat in faliment. Organele de control fiscal suspecteaza faptul ca Marius Vizer are legaturi atat cu firma care a solicitat declansarea procedurii de faliment, cat si cu cea care a fost numita ca lichidator – Interfin SRL. Patronul societatii Interfin SRL, Vasile Verigoi, dezminte aceste zvonuri si sustine ca singura legatura pe care o are cu SC Liberty Bingo SRL este aceea de lichidator, numit de instanta judecatoreasca in dosarul cu numarul 216/2001, de la Tribunalul Bihor.
Practic, organele de control fiscal se tem ca declansarea procedurii de faliment la Liberty Bingo SRL a fost dorita de cei implicati in aceasta firma. Ei considera ca s-a ales momentul in care creditorii nu mai pot obtine mare lucru, firma avand un capital social de doar 223 milioane de lei si datorii de peste 40 de miliarde lei.