Bijuteriile, arta decorativă, sculptura, instalaţiile, printul şi fotografia contribuie rar şi cu sume infime la cele 14 milioane de euro, care reprezintă cifra de afaceri a caselor de licitaţii în 2011, sau la cele 20 de milioane estimate pentru anul acesta.
Diamantul de la Casa de licitaţii Căluşari din Oradea a fost doar în foarte mică măsură o afacere românească. Expoziţia de dinaintea licitaţiei a avut loc la Anvers, iar vânzarea s-a făcut la Zürich. Casa de licitaţii este româno-elveţiană, domeniul de internet care a susţinut licitaţia este un „punct com“ şi doar patronul casei de licitaţii (şi, se pare, diamantul) sunt de origine română.
A fost vorba de o piatră nemontată, de 18,51 carate, cu o mare claritate internă (clasa 2a). Asemenea vânzări, rare şi la preţuri de sute de ori peste media pieţei, sunt menţionate ca tranzacţii extraordinare în bazele de date care monitorizează vânzările în licitaţii şi nu influenţează statisticile şi analizele financiare.
Mărţişoarele, Ceauşescu şi monarhia
În vreme ce multe dintre licitaţiile de artă decorativă şi bijuterii au avut un grad de adjudecare sub 10%, iar obiectele vândute au depăşit rar 250 de euro, o uşoară relansare a acestui segment are loc în ultimele luni, prin organizarea de licitaţii tematizate. Pe 22 februarie este programată la Artmark „Licitaţia de Mărţişor“, cu 161 de loturi, dintre care 59 de mărţişoare, restul argintărie de epocă, bijuterii şi accesorii, cristale de Bohemia şi obiecte rococo, art deco şi Biedermeier.
Preţurile de deschidere variază între 30 şi 4.000 de euro. Anul trecut, prima ediţie a „Licitaţiei de Mărţişor – Artă decorativă“ a avut un grad de adjudecare de 80%, dar vânzările au fost de doar 31.900 de euro. De un succes mult mai mare s-a bucurat licitaţia „România regală“, organizată de ziua regelui Mihai, soldată cu încasări de 279.000 de euro. În ianuarie, de ziua lui Nicolae Ceauşescu, licitaţia „Epoca de Aur“, a avut o adjudecare de 75%, dar o valoare totală de numai 53.910 euro.
Ziua de naştere a posterului
Ca şi bijuteriile şi obiectele decorative, nici celelalte obiecte de artă nu reuşesc să concureze cu pictura. Doar desenul şi tehnicile picturale minore (acuarelă, laviu, guaşă), care au aceeaşi colecţionari ca şi pictura, au prezenţe frecvente în licitaţii, dar la valori de zeci de ori mai mici decât o pictură în ulei. Cel mai scump desen a fost vândut în ianuarie, 10.000 de euro, „Pupăza cu moţ“ a lui Constantin Brâncuşi.
Sculptura este ca şi inexistentă în licitaţii, iar preţul de 17.000 de euro pentru o lucrare, stabilit de Ion Irimescu în 2006 şi reconfirmat în 2011, este greu de egalat. Fotografia românească de artă apare rar în simeze şi (aproape) niciodată în licitaţii, iar posterul şi-ar putea stabili ca zi de naştere 23 februarie, când are loc prima ediţie a licitaţiei „Cinema Memorabilia“, cu afiş de film românesc la 25-100 de euro, cu ochelarii lui Horaţiu Mălăele şi cu teza de doctorat a lui Mircea Albulescu.
Sculptura, cea mai bună investiţie
Pe piaţa internaţională, pictura are o pondere de 53% din cifra de afaceri şi 42% din loturile intrate în licitaţii. Desenul şi grafica acoperă o altă treime a pieţei, iar printurile şi fotografia reprezintă 3,4% din cifra de afaceri şi 23% din loturile licitate. Sculptura are o pondere de 10% în vânzări şi 6% în loturile licitate.
Pentru bijuterii şi antichităţi, piaţa mondială este la fel de obscură ca şi în România, fiind monitorizate numai lucrările de foarte mare valoare.
