“BCR va aplica, însă, principiile OUG 50/2010 şi la contractele de credit pentru consumatori semnate înainte de 21.06.2010, cu dobândă de referinţă internă BCR (administrată, revizuibilă semestrial, variabilă). Astfel, rata dobânzii va fi raportată la fluctuaţiile indicilor de referinţă independenţi ROBOR la 6 luni/EURIBOR la 6 luni/LIBOR la 6 luni”, se afirmă în comunicatul băncii. Clienții urmează să fie informați de modificarea dobânzilor prin SMS-uri sau scrisori.

În același timp banca informează că structura comisioanelor va rămâne simplificată, nivelul total al comisioanelor lunare păstrându-se neschimbat. “Comisioanele lunare se vor identifica printr-un singur comision lunar de administrare credit care cuprinde şi comisionul de urmărire risc”, se afirmă în comunicatul BCR.

În acelaşi timp, clienţii care optează pentru a menţine strict condiţiile contractului iniţial, pot solicita aceasta în mod explicit la unităţile teritoriale unde au contractat creditul BCR. 

Rambursarea anticipată a creditelor cu dobânzi variabile nu va fi comisionată, în timp ce plătile anticipate din creditele cu dobânzi fixe vor fi penalizate cu 1% (procentul se aplică la suma plătită anticipat).