Aceasta este prima recomandare venită de la BCE cu privire la politica de remunerare a băncilor de la preluarea atribuţiilor de supervizor bancar în zona euro, în luna noiembrie 2014.

'Băncile ar trebui să-şi bazeze politicile de dividende pe ipoteze conservatoare şi prudente astfel încât să îşi poată acoperi în totalitate necesităţile de fonduri proprii şi să să se pregătească pentru norme de capital şi mai stricte', a declarat preşedintele Consiliului de supraveghere al Mecanismului Unic de Supraveghere din cadrul Băncii Centrale Europene, Daniele Nouy.

Concret, băncile care nu au trecut 'testele de stres' din toamnă şi nu au putut să-şi acopere necesităţile de capital în 2014 sunt sfătuite să se abţină de la plata oricăror dividende. În această situaţie se regăsesc un număr de 13 bănci europene.

Un purtător de cuvânt de la BCE a recunoscut însă că din punct de vedere legal recomandările instituţiei de la Frankfurt nu sunt constrângătoare deoarece BCE nu poate aplica sancţiuni băncilor care nu se conformează. În prezent, singura obligaţie a băncilor este să aibă un raport al fondurilor proprii de cel puţin 4,5% impus de normele Basel III.

În ceea ce priveşte bonusurile plătite angajaţilor, BCE a precizat că în următoarele luni va revizui modul în care băncile recompensează performanţele angajaţilor. 'BCE a înştiinţat băncile că va examina în mod amănunţit politicile lor cu privire la remuneraţia variabilă. Cu ocazia acestei analize se va ţine cont de poziţia de capital a băncilor în condiţiile în care remuneraţia variabilă ar trebui să fie consistentă cu capacitatea băncilor de a menţine o bază solidă de capital', se arată în comunicatul BCE.

La finele anului trecut, BCE a derulat o serie de teste de stres în rândul principalelor bănci din zona euro, cele mai mari probleme fiind identificate la o serie de bănci din Italia, Cipru şi Grecia. Un număr de 13 bănci, dintre care patru din Italia, nu au trecut testele de stres ale BCE şi vor fi nevoite să acopere un deficit de capital în valoare de 9,5 miliarde de euro. Potrivit BCE, banca italiană Monte dei Paschi di Siena este cea care are cel mai mare deficit de capital, 2,1 miliarde de euro.

SURSA: Agerpres