BCE accelerează ritmul achiziţionării de obligaţiuni. Care este motivul principal

BCE accelerează ritmul achiziţionării de obligaţiuni. Care este motivul principal

SURSA FOTO: Dreamstime-BCE

Publicat de Valentina Drăgoi la 9 martie 2021, 22:30

Banca Centrală Europeană face mișcarea momentului în plină pandemie de coronavirus. Mai exact, potrivit ultimelor informații, BCE a accelerat săptămâna trecută ritmul achiziţionării de obligaţiuni. Care este motivul principal care a dus la o astfel de decizie?

Potrivit Bloomberg, BCE a decis accelerarea ritmului achiziţionării de obligaţiuni, după ce oficialii au repetat avertismentele că recenta majorare a costurilor de finanţare va deraia redresarea economiei, informează Agerpres. 

Mai exact, se pare că achiziţiile brute conform programului de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme – PEPP) al BCE au totalizat 18,2 miliarde de euro în săptămâna care s-a încheiat în 5 martie, comparativ cu 16,9 miliarde de euro în săptămâna anterioară. De asemenea, a fost răscumpărată o datorie în valoare de 6,3 miliarde de euro, a anunţat BCE.

În ceea ce privește programul de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie, acesta are o valoare totală de 1.850 de miliarde de euro, iar Consiliul guvernatorilor BCE a anunţat recent că „va efectua achiziţii nete de active în cadrul PEPP cel puţin până la sfârşitul lunii martie 2022 şi, în orice caz, până când va considera că faza de criză a pandemiei de coronavirus a fost depăşită”.

Randamentele pentru obligațiunile guvernamentale germane au scăzut

Sursa citată mai precizează că randamentele pentru obligaţiunile guvernamentale germane cu maturitatea la 10 ani, un indicator de referinţă în zona euro, au scăzut după publicarea datelor la minus 0,33%.

Există și o serie de previziuni. Mai exact, investitorii pariază pe faptul că o redresare a economiei mondiale, sprijinită de măsurile masive de stimulare fiscală din SUA, va spori inflaţia. Îngrijorarea pentru zona euro este că vor creşte costurile de finanţare mai mult decât poate suporta economia, care este afectată de ritmul lent al vaccinării şi extinderea restricţiilor impuse pentru a stopa pandemia de coronavirus (COVID-19).

De menționat este faptul că, recent, Fabio Panetta, membru al Comitetului executiv al BCE, a afirmat recent că Banca Centrală Europeană este pregătită să majoreze programul său de obligaţiuni, dacă va fi necesar.

2021 va fi probabil „un an al pandemiei”, cu incertitudini ridicate şi vulnerabilităţi extinse în rândul companiilor şi gospodăriilor. Este necesară menţinerea măsurilor monetare şi fiscale pentru o perioadă extinsă de timp, a avertizat oficialul BCE, cerând guvernelor să se concentreze pe investiţii, pentru a majora creşterea economiei.

Preşedintele BCE, Christine Lagarde a anunţat și ea la rândil ei luna aceasta că Banca Centrală Europeană monitorizează atent recenta creştere a randamentelor obligaţiunilor guvernamentale, un semn clar că autorităţile sunt îngrijorate de creşterea costurilor de finanţare.

„În cadrul indicatorilor cu ajutorul cărora monitorizăm dacă încă sunt favorabile condiţiile de finanţare, sunt extrem de importante randamentele obligaţiunilor guvernamentale. În consecinţă, Banca Centrală Europeană monitorizează atent evoluţia pe termen mai lung a randamentelor”, a declarat oficialul BCE.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.