Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că speră ca programul „Prima Casă” să stimuleze în primul rând construcţiile noi şi „să nu se găsească o portiţă ca apartamente ipotecate deja să fie parte a acestui program”.

„Dacă înţeleg bine, şi Prima Casă este gata să pornească”, a spus şeful statului, răspunzând unei întrebări pe tema situaţiei economiei.

„Sper ca acest program, Prima Casă, să stimuleze în primul rând construcţii noi şi să nu se găsească o portiţă ca apartamente ipotecate deja să fie parte a acestui program. Sper”, a mai spus Traian Băsescu.

Guvernul a primit oferte de la 20 de bănci pentru credite în valoare totală de 1,4 miliarde euro, peste plafonul maxim de garantare stabilit la un miliard de euro, iar până în prezent convenţia a fost semnată de 13 bănci.

Ulterior, ING a anunţat că renunţă să participe la program şi că va lansa o ofertă alternativă de credit ipotecar.

Convenţia este semnată între Ministerul Finanţelor şi Fondul Naţional de Garantare pentru IMM, pe de-o parte, şi reprezentanţii băncilor interesate de acest program.

Persoanele care vor să ia credite prin programul „Prima Casă” vor plăti un avans de 5% pentru o locuinţă de maximum 60.000 euro sau de 3.000 euro plus diferenţa din preţul de achiziţie, iar rata dobânzii va fi EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţa interbancară) la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piaţa interbancară românească) plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de finanţator.

SURSA: Mediafax

Te-ar putea interesa și: