'Al doilea subiect discutat cu premierul este legat de Scrisoarea către FMI. Din punctul meu de vedere, scrisoarea poate fi semnată şi voi da mandat de semnare a Scrisorii de către ministrul de Finanţe, actualmente Victor Viorel Ponta, şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu două condiţii. În Scrisoare nu poate să apară creşterea taxelor pe combustibili, motorină şi benzină, aşa cum doreşte primul ministru. Această condiţie nu o pun de dragul de a o pune, aşa cum am spus, primul ministru este un om profund corupt, prin traficul de influenţă pe care-l fac asupra lui baronii locali, iar el nu are nevoie de aceşti bani pentru închiderea corectă a bugetului, în schimb, are nevoie pentru a umple buzunarele baronilor locali de la nivel judeţean', a afirmat Băsescu, la Palatul Cotroceni.

Şeful statului a subliniat că nu va fi 'partenerul' premierului Ponta 'la un act imoral şi de corupţie instituţionalizată'.

'La Victor Ponta, corupţia este parte a funcţionării instituţionale', a adăugat Băsescu.

În context, el a arătat că a doua condiţie pentru semnarea Scrisorii către FMI este aceea ca 'celebra electorată' să nu apară în text.

'Chiar dacă a avut asistenţa Băncii Naţionale pentru a lansa acest proiect, proiectul electoratei este unul destinat să-i înşele pe români, ei vor plăti mai mult pentru că se lungeşte perioada de rambursare a creditului şi implicit costul creditului, deci, dobânzile pe care le plătesc, şi este o măsură profund inechitabilă. De altfel, spre surprinderea mea, între timp şi BNR a făcut analizele pe care eu le-am făcut din prima clipă, şi după ce a fost un promotor şi un aliat al Guvernului în această poveste, inclusiv în discuţiile cu FMI, ieri am văzut o analiză a Băncii Naţionale care spune că românii vor fi păgubiţi de un astfel de program', a precizat Băsescu.

El a menţionat că va semna Scrisoarea 'imediat ce trece prin Guvern', dacă cele două condiţii vor fi împlinite.

'Deci, cu condiţia ca în scrisoare să nu apară creşterea taxei pe combustibil, benzină şi motorină, şi să nu apară celebra electorată, voi semna Scrisoarea şi o voi semna imediat ce trece prin Guvern, sper să treacă astăzi, pentru că în viziunea mea şi semnarea imediată a interimatelor şi aprobarea semnării Scrisorii către Fond, sunt semnale de oarecare stabilitate a României', a conchis Băsescu.

Premierul Victor Ponta a avut o scurtă întrevedere cu preşedintele Traian Băsescu, miercuri, în jurul orei 11,00, la Palatul Cotroceni. AGERPRES