Adrian Năstase, atac la adresa lui Traian Băsescu

Adrian Năstase a afirmat că, și în cazul său, Traian Băsescu a formulat acuzații nefondate, a căror lipsă de temeinicie a fost demonstrată abia după încheierea alegerilor, odată cu pierderea acestora.

Potrivit fostului premier, chiar și în ipoteza în care fotografiile sunt autentice, faptul că au fost făcute publice la cinci luni după ce au fost realizate denotă rea-voință.

Năstase a susținut, într-o postare pe blogul său, că odată cu stabilirea datei alegerilor prezidențiale, s-au intensificat metodele de manipulare, devenind tot mai sofisticate. El a subliniat că actuala campanie electorală se bazează în principal pe strategii negative, care urmăresc canalizarea nemulțumirii publice împotriva anumitor candidați, în loc să se concentreze pe programele acestora.

El a arătat că împărțirea candidaților în pro- și anti-Sistem are rolul de a exploata frustrările electoratului, în timp ce mesajele online, greu de verificat, complică asumarea responsabilității.

Referitor la pozele în care ar apărea Nicușor Dan, Victor Ponta și generalul Coldea, fostul premier atras atenția asupra faptului că imaginile au fost lansate în spațiul public cu doar două zile înainte de alegeri și la cinci luni de la presupusa lor realizare, ceea ce, în opinia sa, indică o intenție de manipulare.

Adrian Năstase a mai afirmat că, dat fiind timpul scurt, o expertiză serioasă pentru a verifica autenticitatea fotografiilor nu poate fi realizată înainte de primul tur de scrutin, iar instituțiile statului nu vor avea timp să se pronunțe oficial până după vot, ceea ce îl face să considere această acțiune una de rea-credință.

„Din momentul in care au fost fixate datele pentru alegeri, au început să fie folosite diverse forme de manipulare, tot mai sofisticate. Campania pentru prezidențiale din acest an se bazează, în principal, pe metode de campanie negativă, încercând canalizarea urii acumulate în societate spre unii dintre candidați.

Împărțirea acestora în candidați ai Sistemului și candidați anti-Sistem are rostul de a privilegia candidații care se adresează frustrărilor electoratului. De aceea, programele eventuale ale celor care candidează sunt mai puțin importante cat sunt loviturile sub centură, ‘lebedele negre’. Sigur, utilizarea mesajelor online face și mai dificilă asumarea de responsabilități și mărește aria de folosire a unor mesaje neverificabile.

În acest context a intrat si lansarea pe piața media a unor fotografii, reprezentându-i, eventual, pe doi dintre candidați, Nicușor Dan și Victor Ponta, dar și pe generalul Coldea, ieșind succesiv din aceeași clădire. Se va dovedi sau nu dacă este vorba de fotografii trucate. Ceea ce vreau eu să subliniez este că lansarea acestor fotografii s-a făcut după aproape cinci luni de la realizarea eventuală a acestora și cu doar două zile înainte de data alegerilor.

Acest aspect mi se pare esențial pentru că verificarea acestui mesaj nu se poate face înainte de primul tur printr-o expertiză serioasă și desigur nici instituțiile statului nu se vor putea pronunța pe aceste plângeri penale decât ulterior votului.

Lansarea, în aceste condiții, a acestor fotografii mi se pare, ca atare, a fi de rea credință”, a scris el pe blogul personal.

Adrian Năstase
Adrian Năstase (SURSA FOTO: Dreamstime)

Năstase amintește de acuzațiile nefondate din campania din 2004

Fostul premier a reamintit că și el a fost vizat de acuzații nefondate în campania electorală din 2004, când, după primul tur al alegerilor, Traian Băsescu a lansat suspiciuni privind o presupusă fraudă electorală legată de voturile nule.

Adrian Năstase a subliniat că o expertiză internațională, solicitată de Asociația Pro Democrația, a concluzionat că nu au existat erori în procesele verbale, însă raportul nu a fost făcut public înainte de turul doi, ceea ce a permis răspândirea acuzațiilor false. El a criticat faptul că, ulterior, concluziile anchetei au fost ignorate, iar dosarele legate de acest episod ar fi fost „uitate” de autorități.

„Îmi aduc aminte, de altfel, de propria mea experiență cu acuzații asemănătoare, din 2004, când după primul tur al alegerilor, în care conduceam la o diferență mare față de Băsescu, acesta a lansat acuzația nefondată privind o fraudă electorală săvârșită de PSD, in legătură cu voturile nule din procesele verbale de numarare. Ceea ce aș vrea să reamintesc este însă felul în care a fost realizată expertiza internațională solicitată de Asociația Pro Democrația a lui Cristian Pîrvulescu, care au constatat că nu au fost găsite date incorecte sau introduse incorect in procesele verbale.

Problema a fost că Asociația Pro Democrația ‘a uitat’ să prezinte public acest raport înainte de al doilea tur de scrutin și l-a publicat doar după al doilea tur, lăsând să se producă până la capăt efectele minciunilor lansate de Băsescu. Vă închipuiți că Alina Mungiu-Pippidi și colegii ei, în urma publicării, după vot, a rezultatului expertizei, s-au tăvălit pe jos cerand ‘turul doi înapoi’? Nu, evident că nu iar, ulterior, Sistemul lui Traian Băsescu a ‘uitat’ in sertare dosarele acestei inselatorii”, a mai scris acesta.

Cine controla, de fapt, sistemul la acea vreme?

Adrian Năstase a afirmat că lansarea de mesaje negative imposibil de verificat într-un interval scurt până la alegeri este o practică murdară a competiției pentru putere.

El a subliniat că în România, conceptul de „Sistem” este definit diferit în funcție de context, amintind că, deși Traian Băsescu susține acum că Ponta și Antonescu reprezentau Sistemul în 2012-2013, realitatea de atunci arată altceva: peste 7,5 milioane de români au votat pentru demiterea lui Băsescu, dar acesta a rămas în funcție cu sprijinul Curții Constituționale și al unor decizii controversate.

Fostul premier a pus sub semnul întrebării cine controla cu adevărat Sistemul în acea perioadă, făcând aluzie la influența lui Băsescu asupra justiției și serviciilor de informații. De asemenea, a criticat modificările la Codul Penal și numirea unor judecători cheie la Înalta Curte, sugerând că acestea au fost în favoarea intereselor lui Băsescu.

În final, el a ironizat postura actuală a fostului președinte, care se declară apărător al „candidaților onești, anti-Sistem”.

„Concluzia – lansarea unor mesaje negative ce nu pot fi controlate în intervalul scurt până la vot reprezintă o manifestare murdară a luptelor electorale și pentru putere.

Pe de alta parte, în România, Sistemul trebuie definit în fiecare etapă. Acum, Băsescu ne explică cum, în 2012 și 2013, Ponta și Antonescu reprezentau Sistemul. Memoria mea reține însă că în 2012, 7,5 milioane de români au votat pentru demiterea lui Băsescu. El însă a fost salvat de o anexă a CCR și de votul Aspaziei Cojocaru. Cine putea la acel moment, cunoscand secretele Zeilor, să facă presiuni pentru schimbarea deciziei CCR? Cine reprezenta atunci Sistemul? Ponta și Antonescu? Nu prea cred.

La fel, in cazul modificărilor la Codul Penal, din 2013. „Mica reformă din justiție”, realizata de Catalin Predoiu. Care au fost rațiunile modificării condițiilor pentru prescripție (termene rapide – celeritate)? Cui a folosit stabilirea numirii celor două complete negre de la Înalta Curte, conduse de Livia Stanciu si Ionuț Matei, presedinte si respectiv vicepresedinte ICCJ, numiti de Basescu?

Hai sa nu ne mai alintam. Pe vremea aceea, Băsescu era șeful Sistemului și avea diverse slugi în serviciile de informații și in justiție.

Acum pare ca el a devenit apărătorul „candidaților onesti, anti-Sistem”.

Amuzant sau cinic?”, a scris acesta.