Demisia conducerii Hidroelectrica, decisă pentru a evita pierderea fondurilor PNRR
În ședința din 19 septembrie 2025, Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, împreună cu Karoly Borbely și Marian Fețită, a decis încetarea contractelor de mandat de comun acord.
„Hidroelectrica informează acționarii şi investitorii asupra faptului că, în cadrul ședinței din dată de 19 septembrie 2025, Consiliul de Supraveghere, împreună cu domnul Karoly Borbely – Președintele Directoratului/CEO, respectiv cu domnul Marian Fetiţă – Membru Directorat/CFO, au hotărât încetarea de comun acord a contractelor de mandat, începând cu dată de 19 septembrie 2025”, a transmis compania.
Ministerul Energiei a explicat că măsura are rolul de a preveni o penalizare estimată la 25 milioane de euro din PNRR, cauzată de probleme de guvernanță la Hidroelectrica și Complexul Energetic Oltenia.
Comisia Europeană a indicat că numirea lui Borbely, în 2023, ar fi fost realizată în condiții de conflict de interese, întrucât acesta făcuse parte din comitetul care a supervizat selecția. De asemenea, existau dubii privind eligibilitatea directorului financiar.

Ministrul Energiei consideră plecarea lui Borbely o mare pierdere pentru companie
Bogdan Ivan a declarat că demisia celor doi a fost un act de responsabilitate, menit să protejeze România de pierderi financiare. Ministrul l-a descris pe Borbely drept „unul dintre cei mai buni CEO din Europa”, adăugând că plecarea lui reprezintă „o mare pierdere”.
„Pentru a nu pune România într-o situație să piardă bani, domnia sa a ales să se sacrifice”, a declarat Ivan.
Totodată, el a dat asigurări că Hidroelectrica rămâne o companie de top și că se pregătește o nouă conducere profesionistă.
Karoly Borbely a prezentat bilanțul și motivele demisiei într-un mesaj către echipă și investitori
Într-o postare pe LinkedIn, Borbely a subliniat realizările mandatului său: investiții crescute de la 200 milioane lei în 2023 la 1 miliard lei până la finalul lui 2025, digitalizare și modernizarea serviciilor pentru clienți.
El a insistat că raportul KPMG a confirmat transparența procedurii de selecție și a spus că demisia sa are ca prioritate protejarea României de penalizări și stabilitatea companiei pe piața de capital.
„Realizările din ultimii 2 ani ne arată că se poate face performanță managerială într-o companie de stat, listată pe piață de capital, cu toate provocările specifice.
După investițiile de anul trecut, în digitalizare, curățarea bazelor de date, dezvoltare portal casnici, extindere ficționalităților de plată ale aplicației iHidro, avem o creștere semnificativă a calității serviciilor oferite clienților de la furnizare, numărul acestora fiind într-o creștere accelerate în continuare.
Investițiile, mentenanța și proiectele de M&A au crescut semnificativ în acești 2 ani, de la 200 MM în 2023 la aproximativ 1 MLD de lei până la finalul lui 2025.
Reputația profesională este foarte importantă mai ales la o companie listată pe piața de capital.
Concluziile raportului auditorului independent KPMG, efectuat la solicitarea CS, referitor la potențialul conflict de interese, arată că sunt suficiente elemente în procedura care delimitează neechivoc această situație.
În informarea ME referitor la situația Jalonului 121 și în adresele trimise către Comisie scrie foarte clar și asumat că procedura de selecție a fost una transparență, corectă și a respectat toate etapele și principiile guvernanței corporative și a codului de bune practici al BVB.
Pentru România este esențial că deciziile privind conducerea unei companii listate să fie luate cu responsabilitate și cu respectarea legislației în vigoare, astfel încât să nu afecteze stabilitatea și valoarea de piață a companiei.
Prioritatea mea este să contribui la evitarea oricărei penalizări pentru România (16 milioane EUR) și să sprijin acțiuni care să minimizeze riscul unei scăderi a prețului acțiunilor H2O și al valorii de piață a companiei.
Am arătat că performanța este posibilă chiar și într-o companie de stat, atunci când transparența, eficiența și profesionalismul devin reperele oricărei decizii, iar aceasta rămâne una dintre cele mai mari realizări ale mele la nivel personal.
Mulțumesc întregii echipe Hidro, știu că perioada această a adus multă presiune și încercări și nu întotdeauna este ușor să rămânem fermi în astfel de momente; totuși, vă încurajez să continuați să vă bazați pe profesionalism, integritate și pe valoarea muncii pe care am construit-o împreună, pentru că adevărata forță a unei echipe se vede atunci când reușește să-și păstreze direcția și principiile chiar și în fața schimbărilor”, a transmis fostul CEO al Hidroelectrica.