România și primele accente de independență față de URSS
Dan Andronic a amintit că, imediat după război, România fusese încadrată în sfera de influență sovietică, însă după două decenii au apărut primele semne de desprindere.
El a subliniat că această schimbare s-a reflectat inclusiv prin înființarea unității speciale de contraspionaj pentru țările socialiste, cunoscută drept UME 0110, ceea ce însemna o decuplare aproape completă de Moscova.
„Pe șervețel noi suntem trecuți în partea Uniunii Sovietice, după care nu după foarte mult timp, deci vorbim de 45-64, deci după doar 19 ani, conducerea României începe să dea accese de independență.
Atunci începe de fapt și un alt lucru important, din punctul meu de vedere, înființarea unității de contraspionaj țări socialiste, celebra UME 0110 atunci își are originea. Grupul Apolodor în perioada aceea apare, care înseamnă de fapt o decuplare aproape totală a României de URSS”, spune Dan Andronic.
Ascensiunea lui Gheorghiu Dej
Florian Banu a descris parcursul rapid al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. El a precizat că, în august 1944, acesta era un deținut evadat, urmărit de autoritățile române, într-o țară devastată de război. Două decenii mai târziu, Gheorghiu-Dej ajunsese lider incontestabil pe plan intern și avusese curajul să conteste hegemonia sovietică.
„Eu am sintetizat lucrurile în formula aceasta. August 1944, Gheorghe Gheorghiu deja era un evadat, un deținut evadat, urmărit de siguranță și Jandarmerie la nivel național. România era devastată de război, știm foarte bine ce situație era în august 1944.
După 20 de ani, la fel ca în romanul lui Alexandru Duma, Gheorghiu Dej era un lider incontestabil în plan intern și mai mult de atât, avusese curajul și abilitatea de a se ridica împotriva hegemonului lagărului socialist, de a semna acea declarație, după moartea lui Stalin, dar nu cred că e mai puțin meritoriu actul”, spune Florin Banu.
Istoricul a explicat că succesul lui Dej nu ar fi fost posibil fără educația primită în perioada interbelică. Manualele de istorie și literatură din România Mare ar fi avut o componentă importantă de educație patriotică, punând accent pe ideea de independență și pe rolul special al românilor. Această formare i-ar fi influențat și pe ceilalți lideri comuniști – Nicolae Ceaușescu, Maurer, Bodnăraș, Gheorghe Apostol sau Chivu Stoica – care, deși adepți ai ideologiei comuniste, nu ar fi fost pe deplin atașați de internaționalismul promovat de Moscova.
„Explicația, după părerea mea, este, o să pară cumva paradoxal, în sistemul de educație al României Mari. Haideți să ne uităm după ce manuale au studiat istoria și limba română, generația lui Gheorghiu Dej și a baronilor săi, ca să folosim expresia aceasta atât de uzitată, cei care au făcut echipă cu el, în primul rând Maurer, Bodnăraș, Gheorghe Apostol, Chivu Stoica, Nicolae Ceaușescu.
Deci, uitați-vă la conținutul acelor manuale în care educația patriotică avea o pondere foarte importantă, în care noțiunea de independență de stat și ideea aceasta că
totuși românii au o misiune, au un rol al lor și era încurajată inclusiv această atitudine de demnitate cu acele mici povestioare de genul povestirilor istorice de mai târziu, cu mici poezii patriotice.Ei au crescut în acest mediu, iar faptul că au aderat la ideologia comunistă nu a însemnat automat că au aderat și la internaționalismul acestei ideologii”, mai spune Banu.
Confruntarea dintre aripa națională și aripa prosovietică a Partidului Comunist Român
Dan Andronic a completat că, exceptându-l pe Emil Bodnăraș, niciunul dintre liderii comuniști români nu fusese la Moscova în timpul războiului. Banu a adăugat că unii au urmat pentru scurt timp cursuri organizate de Internaționala a III-a, dar nu au îmbrățișat integral ideile privind autodeterminarea minorităților și destrămarea statului român.
„Mai mulți au trecut și prin școlile acestea, adică au fost pentru o scurtă perioadă au urmat diverse școli ale internaționalei a treia, au revenit în țară. Dar până și această aderare, cum am zis la ideea că România este un stat multinațional și că minorităților trebuie să li se acorde dreptul de autodeterminare, inclusiv de desprindere din stat.
Știți acea celebră teză internaționalistă, ea a fost prezentată într-un mod foarte simplist, dar nu toți liderii au aderat la această teorie atunci când s-a pus problema ca partidul comunist din România să adere la internaționala a treia”, mai spune Florin Banu.
Discuția a atins și conflictele interne dintre aripa națională și aripa prosovietică a Partidului Comunist Român, care începuseră încă din perioada detenției. Andronic a menționat că una dintre victimele acestor dispute a fost Alexandru Iliescu, tatăl lui Ion Iliescu, asociat cu gruparea lui Ștefan Foriș.
„Interesant este, într-adevăr, e n-am stat niciodată să mă gândesc în profunzime de unde vine acțiunea asta de independență pentru că conflictele între aripa națională și aripa internaționalistă, aripa sovietică a partidului comunist încep încă din închisoare. Deci conflictul Dej-Foriș”, spune Dan Andronic, adăugând că „unul din cei care pică la mijloc este Alexandru Iliescu, tatăl lui Ion Iliescu care e cu gruparea Foriș, pică la mijloc în așa fel încât în ’44 e cam scos pe linie moartă.”
Florian Banu a subliniat că Gheorghiu-Dej nu a uitat pe nimeni dintre cei care îi contestaseră supremația sau care erau percepuți ca oameni ai Moscovei.
„Da. Și n-a fost singurul. Gheorghiu Dej nu a uitat pe niciunul dintre cei care i-au contestat atât supremația în cadrul grupului de comuniști din închisori, cât și pe cei care, să zicem așa, erau oamenii Moscovei. El a avut chiar talentul de a-i întoarce pe unii dintre aceștia, de a-i apropia”, spune Banu.
