Traian Băsescu: Republica Moldova riscă să devină ostilă României dacă socialiștii câștigă alegerile
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a explicat luni, în cadrul unei intervenții pentru B1TV, că alegerile parlamentare din Republica Moldova, care vor avea loc pe 28 septembrie, reprezintă un moment decisiv.
Nu vorbim despre o zi crucială doar pentru Chișinău, ci și pentru România și Uniunea Europeană. Băsescu a atras atenția că, în cazul în care blocul socialiștilor, apropiat de Moscova, va câștiga scrutinul, parcursul european al țării va fi oprit. În această situație, sunt șanse foarte mari ca Republica Moldova să devină o țară ostilă României.
El a arătat că România a investit masiv pentru a aduce Republica Moldova mai aproape de Uniunea Europeană, raportat la puterea sa economică. Fostul șef de stat a amintit că peste 1,5 milioane de cetățeni moldoveni au primit cetățenie română, ceea ce le permite să muncească în Europa. În plus, peste un milion de persoane formează o diasporă puternică în statele UE.
România a investit mult, de-a lungul timpului, în sprijinul țării vecine
Nu este singurul sprijin acordat de România „fraților” de peste Prut. Țara noastră a școlarizat anual aproximativ 10.000 de elevi și studenți din Republica Moldova începând din 2009, a conectat țara la rețeaua de gaze, îi furnizează energie electrică și a finanțat cu peste 100 de milioane de euro modernizarea școlilor, a reamintit fostul președinte al României.
„Este foarte important și pentru noi ce se întâmplă în Republica Moldova pentru că România a făcut un efort mare, raportat la puterea ei, a făcut un efort mare de ani mulți pentru ca Republica Moldova să se integreze în UE mai devreme sau mai târziu.
Cetățeni care cu pașaportul românesc lucrează în Europa. Sunt peste un milion de cetățeni ai Republicii Moldova care în baza pașaportului românesc formează o puternică diasporă în Europa. România a școlarizat anual 10.000 de tineri la liceu și la facultate din Republica Moldova, începând cu anul 2009.
România s-a conectat cu rețeaua de gaze. România dă atât cât poate energie electrică Republicii Moldova.
Nu mai mai vorbim de finanțările de 100 de milioane de euro pentru modernizat școli. Toate asta pentru ca Republica Moldova să avanseze către UE”, a afirmat Traian Băsescu.
Dacă diaspora nu votează masiv la parlamentare, rezultatul ar fi fi un dezastru pentru Moldova și parcursul ei către UE
Fostul lider de la Cotroceni a analizat și situația politică actuală de la Chișinău. Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale cu ajutorul votului din străinătate, iar votul diasporei a înclinat balanța la referendumul pentru integrarea în UE.
Însă Maia Sandu a pierdut anul trecut votul intern, câștigând alegerile doar după ce diaspora a înclinat balanța, iar de anul trecut până acum, nu au existat modificări semnificative care să justifice o schimbare de direcție, motiv pentru care prezența masivă la vot a diasporei este vitală, punctează Băsescu.
În opinia lui Băsescu, o majoritate parlamentară pro-rusă ar duce la instalarea unui guvern pro-Moscova, ceea ce ar însemna nu doar oprirea negocierilor de aderare la UE, ci și un risc crescut de ostilitate față de România.
El a avertizat că Republica Moldova ar putea pierde șansa de a începe negocierile de aderare chiar anul viitor și ar deveni un aliat al Rusiei într-un moment în care războiul din Ucraina continuă.
„Republica Moldova ar avea șanse foarte mari să înceapă anul viitor negocierile de aderare.
Dimpotrivă, dacă socialiștii ar câștiga, Moldova ar deveni, în afară de faptul că ar înceta orice progres către integrarea în UE, ar deveni o țară care poate fi ostilă României prin faptul că ar avea o majoritate parlamentară pro-rusă, pro-Putin, o majoritate care ar da un Guvern pro-Moscova, ceea ce înseamnă ostilitate față de România”, a afirmat Băsescu.