Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Ford Otosan

Premierul Ilie Bolojan, împreună cu șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, au primit luni, la Palatul Victoria, o delegație a companiei Ford Otosan, care a preluat fabrica din Craiova în 2022 și a investit până în prezent 500 de milioane de euro în România. Potrivit Executivului, Ford Otosan ocupă poziția de al doilea cel mai mare exportator din țară.

Conform Guvernului, prim-ministrul Ilie Bolojan a apreciat investițiile realizate de Ford Otosan în România și impactul acestora asupra economiei naționale și locale. El a subliniat că Executivul sprijină investițiile deoarece generează locuri de muncă, creează plus-valoare și contribuie la dezvoltarea atât a țării, cât și a comunităților locale, adăugând că economia României dispune de resurse pentru o creștere sustenabilă, pentru sporirea competitivității și pentru creșterea capacității de export.

”Guvernul susţine investiţiile pentru că ele creează locuri de muncă, plus-valoare şi dezvoltare atât la nivel naţional, cât şi în comunităţile locale. Economia României are resurse pentru o creştere sănătoasă, pentru competitivitate şi pentru majorarea capacităţii de export”, a afirmat premierul Ilie Bolojan.

Directorul general al Ford Otosan, Güven Özyurt, a apreciat deschiderea Guvernului și a prim-ministrului Ilie Bolojan în susținerea mediului de afaceri și a prezentat stadiul investițiilor pe care compania le derulează la Craiova.

La întrevedere, din partea Guvernului au participat prim-ministrul Ilie Bolojan și șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, iar din partea Ford Otosan au fost prezenți Güven Özyurt, director general, Josephine Payne, director general adjunct, Fırat Elhüseyni, președintele Ford Otosan România, și Andreea Radu, director Afaceri Guvernamentale, Ford Otosan România.

Ford, printre cele mai importante companii din România

Uzina Ford Otosan din Craiova se află printre cei mai importanți exportatori și angajatori din România, având la finalul anului trecut 6.365 de salariați, în creștere cu aproape 800 față de 2023. Compania, deținută în egală măsură de Ford Motor și Hoc Holding, a investit circa 500 milioane de euro în ultimii doi ani pentru a crește producția la 300.000 de vehicule și pentru a moderniza liniile de asamblare, inclusiv pentru mașini electrice și baterii. Anul acesta, producția estimată se menține între 240.000 și 260.000 de autovehicule, iar exporturile ar putea ajunge la 200.000 – 220.000 unități, cu o valoare de peste 5 miliarde de euro.