‘Da, cred că poate (premierul Emil Boc – n.r.) să-l conducă, cum pot să-l conducă şi alţii. Nu cred că Emil Boc este un politician care şi-a spus ultimul cuvânt în politică, cu atât mai mult cu cât, după ce va trece ura, prostia – chiar dacă prostia nu trece întotdeauna, interesele, mandatul lui Boc ca prim-ministru va fi reevaluat. Până la urmă, Boc este premierul care schimbă România şi instituţiile lui Iliescu. Era un lucru absolut necesar şi care trebuia făcut, România nu putea merge înainte pe structura aşezată cu Iliescu. Eu am încercat în timpul Guvernului Tăriceanu. A cedat la stres, nu a avut forţă s-o facă, a mers mai bine să îngloade ţara în datorii şi cu asta basta’, a declarat şeful statului, întrebat dacă premierul ar putea conduce în continuare Partidul Democrat Liberal.
Băsescu a evidenţiat faptul că Emil Boc este cel care a reuşit să reducă aparatul de stat şi care a reaşezat sistemul de pensii şi de salarizare din România.

Cât priveşte faptul că ar exista voci în PDL care susţin că ar trebui o separare a funcţiei de premier de cea de şef de partid, Băsescu consideră că o decizie în acest sens le aparţine democrat-liberalilor.

‘Ce este cert însă: un om care nu este şef de partid cu actuala majoritate nu ar fi putut trece nicio lege. Eu ştiu ce efort a făcut Boc cu propriul grup parlamentar, cu autoritatea preşedintelui partidului, să treacă legea salarizării, să se facă tăierile de salarii, să se introducă contribuţia pentru sănătate la pensii. Legea educaţiei nu mai vorbim ce eforturi uriaşe au fost în grupul parlamentar! Un om care nu are autoritatea preşedintelui de partid este foarte greu să guverneze în perioadă de recesiune şi când vrei s-o suprapui cu o perioadă de modernizare a instituţiilor statului. Trebuie gândit foarte bine la PDL ce vor’, a conchis Băsescu.