Independenţa proclamată vineri nu a fost recunscută de vreun stat străin, scrie RFI.ro.

Totuși, afacerile din zonă sunt afectate. Birouri ale unor firme importante au fost deja mutate din Barcelona, oameni și-au pierdut locurile de muncă.

”Când vine vorba de pericolul pierderii locurilor de muncă, românii sunt primii amenințați”, a declarat, la RFI, Daniel Țecu, președintele Federației Asociațiilor de Români din Europa (FADERE):

”În acest moment sunt mai mult de 1.800 de firme care au plecat (n.r. din Catalonia), iar, din șapte firme mari, șase au plecat. Noi credem că primii care vor fi dați afară sunt românii. În Catalonia, este o comunitate mare de români, oficial peste 130.000, neoficial aproximativ 200.000. Noi venim în întâmpinarea lor cu posibilitatea de a se muta în altă parte. Deja au fost familii care au anunțat că săptămâna trecută și-au pierdut locurile de muncă. Unii dintre ei spun că ar dori să se întoarcă în țară, alții că ar dori să meargă în altă zonă a Spaniei. Sunt și familii care spun că vor să se mute în țările nordice”, a mai spus Țecu.