Banii au intrat deja în conturi. Fermierii au primit până astăzi peste 2,39 miliarde de euro

Adrian Pintea, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a anunțat joi, în cadrul celei de-a 7-a ediții a Forumului de Protejare a Infrastructurii Critice (CIP Forum), parte a Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2024, că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a transferat fermierilor peste 2,39 miliarde de euro în perioada cuprinsă între 16 octombrie și prezentul moment.

El a menționat că în curând toți fermierii își vor primi banii.

„Într-adevăr, cu siguranţă, nu toţi fermierii şi-au primit banii, dar până în momentul de faţă doar prin APIA, din 16 octombrie (2023 n.r.) şi până astăzi, peste 2,39 miliarde de euro au intrat în conturile fermierilor şi, zilnic, se fac autorizări la plată şi plăţi între 5 şi 10 milioane de euro.

În scurt timp, eu zic că toţi fermierii îşi vor primi banii. (…) este un lucru foarte important să avem o colaborare foarte bună şi o conlucrare în ceea ce priveşte mediul privat şi fermieri, tocmai pentru a nu lua deciziile din birou, ci pentru a atinge nevoile fermierilor noştri”, a spus Pintea.

Peste 2500 de fermieri utilizează semnătura electronică

Oficialul MADR a menționat că în ceea ce privește digitalizarea, anul 2022 a reprezentat debutul introducerii semnăturii electronice, iar în prezent, peste 2.500 de fermieri utilizează acest sistem.

Adrian Pintea a subliniat că începutul procesului a fost dificil, așa cum este și firesc pentru orice nouă inițiativă. El a adăugat că în anul 2022, din cei 800.000 de fermieri, mai puțin de o sută au semnat electronic cererile de plată. În contrast, în 2023, numărul fermierilor care utilizează semnătura electronică a crescut semnificativ, ajungând la peste 2.500.

bani fonduri agricultura
SURSA FOTO: Dreamstime

Acesta a mai adăugat că în prezent, peste 760.000 de fermieri români depun cererile de plată în format electronic.

„Dacă undeva în anul 2010 cei de la APIA au început cu digitalizarea parcelelor, un an greoi şi destul de anevoios, iată că astăzi toţi cei peste 760.000 de fermieri depun cererile electronic. Ne dorim ca APIA şi AFIR (Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, n.r.), dar şi celelalte instituţii ale Ministerului Agriculturii, să ia exemplu şi să digitalizăm acest sector.

În ceea ce priveşte conlucrarea cu fermierii, cu tot ce a fost în ultima perioadă, lucrul bun este că Ministerul Agriculturii, cât şi decidenţii de la nivel european s-au întors cu faţa către fermieri şi au luat mai în serios problemele lor. S-au dat destul de multe derogări şi sperăm că, pe viitor, acest lucru va fi benefic şi va veni în sprijinul lor.

La fel şi Planul Naţional Strategic 2023-2027 are multe oportunităţi şi finanţări destul de generoase, astfel încât să putem dezvolta acest sector care este atât de vital pentru noi toţi”, a subliniat Adrian Pintea.

În cadrul Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2024, organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București sub Înaltul Patronaj al președintelui Camerei Deputaților, discuțiile și schimbul de idei pe teme legate de inovație și securitate cibernetică continuă și joi.

În paralel cu acest summit, în marja sa, se desfășoară cea de-a 3-a ediție a Conferinței Internaționale privind Diplomația Cibernetică (ICCD), unde se analizează conexiunea dintre tehnologie și relațiile internaționale.

Evenimentul a avut loc la Palatul Parlamentului în perioada 16 – 18 aprilie, fiind organizat de ICI București. În cadrul acestuia, s-au desfășurat și cea de-a 7-a ediție a Forumului de Protejare a Infrastructurii Critice (CIP Forum), precum și cea de-a 3-a ediție a Conferinței Internaționale privind Diplomația Cibernetică (ICCD).